1. Lipoaspiraţia nu te ajută să pierzi kilograme
Cu ajutorul acestei intervenţii se „modelează” regiunea/regiunile asupra cărora se intervine, rezultatul fiind o scădere semnificativă a dimensiunilor în cm la acel nivel. Astfel, dacă înainte de intervenţie avem anumite circumferinţe, de exemplu la nivelul abdomenului, prin îndepărtarea unei cantităţi de grăsime de la nivelul ţesutului gras subcutanat, deci prin micşorarea acestui strat, se ajunge la circumferinţe cu 5 până la 15 cm mai mici – deci hainele purtate anterior vor fi lărgi pe aceste zone, deşi kilogramele rămân neschimbate.
2. Rezultatele liposuctiei nu sunt vizibile imediat
Postoperator, pacientul realizează scăderea stratului adipos, dar în primele 2 până la 4 săptămâni imaginea este perturbată de edemul postoperator deoarece toate zonele care au fost supuse intervenţiei încep să se umfle ca răspuns la modificările aduse în structura zonei. Acest edem se constitute progresiv, având o perioadă de platou după care începe să scadă astfel încât la o lună postoperator el este remis în general în proporţie de 80-90% şi la 3 luni dispare complet.
Deci, dacă suntem înconjuraţi de persoane care nu ştiu de faptul că am apelat la această soluţie, deşi sunt zi de zi alături de noi vor constata într-o zi că „am slăbit în ultimul timp sau că arătăm mai bine”.
3. Lipoaspiraţia este o operaţie nedureroasă
Lipoaspiraţia este o intervenţie de suprafaţă prin care se extrage grăsimea din stratul subcutanat. Această procedură NU este dureroasă. Există, însă un discomfort de 1-2 zile dat de edem, iar senzaţia la nivelul zonelor operate este de febră musculară.
4. Lipoaspiraţia nu ţine locul exerciţiilor fizice sau alimentaţiei sănătoase
Sportul combinat cu dieta reprezintă o metodă excelentă pentru scăderea în greutate sau pentru menţinerea unei forme fizice de invidiat. În cazul în care există depozite de grăsime localizate care deranjează: grăsime în zona abdomenului şi/sau coapse singura soluţie este îndepărtarea acestora chirurgical cu ajutorul lipoaspiraţiei. Chiar dacă greutatea este cea dorită se poate perfecţiona aspectul gleznelor, genunchilor sau al oricărei zone prin liposculptură.
5. După intervenție, te poţi îngrăşa dacă nu adopţi un regim alimentar sănătos
În urma unei lipoaspiratii, se subţiază stratul adipos al zonei supuse intervenţiei prin extragerea unei cantităţi de grăsime (a unui număr de adipocite – celule grase). Prin păstrarea unui regim de viaţă echilibrat, rezultatele sunt evidente. Dacă se modifică comportamentul alimentar, în sensul unui aport caloric excesiv, toate adipocitele din corpul nostru se „îngraşă”. În regiunile de unde s-a extras grăsime, celulele grase rămase fiind mai puţine la număr vă părea că nu se produc modificări comparativ cu zonele neoperate unde acumularea de grăsime va fi mai evidentă.
„Tehnica de îndepărtare a grăsimii pe care o folosesc în prezent este vibro-lipoaspiraţia, o metodă îmbunătăţită a liposuctiei deoarece poate fi aplicată pe orice zonă a corpului şi te poate scăpa definitiv de colăceii de grăsime indiferent de cât de multă grăsime trebuie îndepărtată. Graţie acestei proceduri pacientul poate pleca în aceeaşi zi acasă, perioada de recuperare fiind mult mai rapidă şi uşoară.”, a adăugat dr. Silvia Stanculescu Vasalos.
Costul unei astfel de intervenţii începe de la 1.600 euro şi se poate mări cu câteva sute de euro, în funcţie de zonele aspirate.