► 5 PAȘI OBLIGATORII

Din nefericire, bolile parșive, precum cancerul, evoluează treptat, fără simptome, nici măcar în stadiile foarte avansate, în anumite cazuri. De aceea este absolut necesar controlul periodic. Căci prevenirea nu costă, dar tratamentul da, și încă foarte mult! Iată ce ai de făcut!

1 Palpare

Autoexaminarea sânilor ar trebui să facă parte din rutina oricărei femei, cu precădere după vârsta de 20 de ani. Palparea se face după menstruație, când sânii nu mai sunt dureroși și umflați. În fața oglinzii, mai întâi cu mâinile în șolduri, apoi deasupra capului, din față și din profil, poți identifica orice modificare apărută la nivelul sânilor. Ai grijă să analizezi prin palpare și regiunea de la subraț! Orice neregulă trebuie să te trimită la medic, nu să te alarmeze.

2 Ecografie mamară și sonoelastografie

Până la 40 de ani, ecografia mamară și sonoelastografia permit vizualizarea tuturor zonelor sânului, inclusiv a celor periferice şi a axilelor. Sunt teste nedureroase, neiradiante, care pot diferenţia corect tipurile de leziuni, fie ele benigne sau cu suspiciune de malignitate. Ecografia ductală implică un anumit tip de scanare, bazată pe anatomia sânului, și oferă imagini specifice, dacă se asociază cu examenul Doppler. Sonoelastografia vizualizează tumori mai mici de 2 cm, permițând diagnosticarea precoce a bolii.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

3 Mamografie

Odată depășită vârsta de 40 de ani, mamografia trebuie să facă parte din lista analizelor anuale ale oricărei femei. Poate depista cancerul încă înainte ca acesta să devină palpabil, făcând boala chiar vindecabilă. Examenul se mai poate efectua și sub 40 de ani, însă numai când există suspiciunea unei leziuni canceroase. Există și opțiunea mamografiei digitale, în avantajul pacientelor cu sâni mai denși.

4 Termografie și angiotermografie dinamică sau DATG

Sunt metode revoluționare de detectare a cancerului de sân. Termografia utilizează senzori infraroșii, localizând tumorile după temperatura crescută. DATG evidențiază vasele de sânge nou create, care hrănesc potențialele tumori. Astfel, se poate diagnostica posibilitatea apariției cancerului, cu mult înainte ca tumora să se formeze și să se vadă la ecografie.

5 Teste genetice

Când știi că în familia ta există cazuri de cancer mamar, se pot efectua teste menite să arate predispoziția genetică la această afecțiune. Anumite mutaţii la nivelul genelor BRCA 1 şi BRCA 2 declanşează, mai devreme sau mai târziu, cancerul. Și femeile cu distrofie fibromicrochistică trebuie să fie atente, căci majoritatea dezvoltă afecțiuni maligne.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

► APARATURA PERFORMANTĂ ESTE DE AJUTOR

Studiile de specialitate arată că ultrasunetele, adiţionale mamografiilor, ajută la depistarea cancerului. Acestea li se recomandă femeilor cu ţesut mamar dens, unde razele X sunt mai puţin eficiente. „Sistemul ABVS aduce o nouă perspectivă în acuratețea diagnosticului non-invaziv în patologia mamară şi îmbunătățeşte în mod decisiv eficiența și calitatea examinărilor cu ultrasunete. Tehnologia acustică a ecografului Acuson S2000 ABVS furnizează rezultate imagistice de excepție și permite scanarea volumetrică automatizată, satisfăcând astfel cele mai complexe cerințe”, spune dr. Adrian Comănici, Clinica Mirmed-Aslan. De asemenea, la Centrul Medical de Excelență Renașterea, există mamograful digital de ultimă generație, cu cea mai mică rată de iradiere.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI