50 de ani de umor cu un caricaturist celebru. Mihai Pânzaru-Pim: ”Păunescu era un liberal în comunism, iar Nichita venea de pe altă planetă”

-Reporter: Domnule Pânzaru, ați depășit bariera a cinci decenii de activitate, aveți 74 de ani și continuați să fiți foarte activ. Cum vă mai regăsiți motivația?
– Mihai Pânzaru-Pim: Dumnezeu mi-a dat energie și o utilizez ca un profesionist care sunt și trebuie să fiu. Citesc, lucrez cu materialul clientului, sunt la curent cu orice eveniment. Sunt și pe televiziune, și pe radio în Moldova, public săptămânal în „Jupânu” la Suceava, unde nu e o bășcălie ieftină, ci ne jucăm serios. Sunt un om care mă joc civilizat, un om de cultură, care lasă să transpară că am în spate niște lecturi făcute la timpul lor, nu pe genunchi sau pe ”Goagăl”.
– Cum s-a schimbat umorul românesc după 1989?
– Înainte era un umor mai rafinat, pentru că lupta cu cenzura ne făcea mai competitivi și mai creativi. Umorul românesc n-a trăit o revoluție, ci o disoluție după căderea lui Ceaușescu. Revoluția în caricatură a făcut-o generația mea în anii ‘70-80. A venit însă o libertate în care neica nimeni sunt caricaturiști. Prea multă vulgaritate și lipsă de finețe. Mă uit acum și la spectacolele de stand up comedy, care sunt o rușine. Tot timpul ne raportăm la penis. Dar de ce nu ne uităm și la ficat sau la buric? Din păcate, libertatea a scăzut calitatea.

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

”Mardale e minunat. Turbat!”

–N-au apărut însă și nume noi cu potențial în ultimii 30 de ani?
– Cum să nu? Petry, Mardale, care e minunat, turbat. Sau Costel Pătrășcan, care merge pe variante mai sexy, dar frumos, nu vulgar. Mai e Jup la Iași, cu benzi desenate care-mi plac mult și texte deștepte.

Domne, un caricaturist asta e: un deștept care transmite mesaje. Un tip care face cu ochiul. „Băi, hai să mai și râdem!”, dar fără să distrugă pe nimeni.

Mihai Pânzaru-Pim

-Când ați realizat că aveți această vocație a caricaturii?
– Am desenat de mic, cu cărămida pe caldarâm, cu cărbunele pe pereți, am ilustrat poezii. Simțeam nevoia să transmit un mesaj vizual. Eram un copil care vibram la frumos, iar în timp mi-am impus această constantă: adevăr, frumos, bine. Mă ducea bunica la biserică, mă uitam pe pereți, mă impresionau scenele cu iadul, cu judecată de apoi, cu dracii ăia. Aveam în mine o pornire către grafică, gravurile evului mediu, xilogravurile din cărțile bisericești.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

”Matty era un tip inteligent, dar pervers și meschin cu tinerii”

-Cum ați intrat la ”Urzica”, unde v-ați și consacrat?
– Am bătut vreo trei ani la poarta revistei, unde era un clan. Foarte greu să pătrunzi! Corifeu: Matty Aslan, care avea o rubrică permanentă în ”România liberă”, intitulată ”Una pe zi”. Un băiat inteligent, dar cu perversiuni urâte și meschinării inimaginabile față de tineri, inclusiv în raport cu mine. Am debutat cu o lucrare care se chema ”Sfântu Așteaptă” și reprezenta celebrul ceas de la Universitate, unde-și dădeau întâlnire toți îndrăgostiții. Și acolo am desenat un sfânt cu un buchet de flori în mână, uitându-se la ceas. Așa am intrat și a trebuit să confirm în continuare, inclusiv prin premii internaționale.

–Unde ați obținut premii?
– De exemplu, la Skopje, în fosta Iugoslavie, acum în Macedonia. În 1979, acolo am dat lovitura trei români: eu, Octavian Andronic – Ando și Nebojsa Rosici, un tip din Timișoara. Am luat un premiu echivalent cu 10.000 de dolari, pe care a trebuit să-i sparg pe bijuterii, blugi, jucării, casete, aparatură, fiindcă altfel îmi umflau băieții banii la vamă. De altfel, lucrarea de la Skopje a fost și cea bine vândută din întreaga mea carieră.

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

-Apropo, se câștigă bine din caricatură?
– Sunt oameni care dau un desen la New Yorker și încasează 2.000 de dolari. Eu dacă mă duc și fac câteva desene iau 50 de euro. Degeaba, dacă n-au băieții bani să plătească!

”Un rege al spiritului înconjurat de curteni lingușitori”

-Ați lucrat la un moment dat un proiect interesant, completând anumite schițe semnate de Nichita Stănescu. L-ați cunoscut personal?
– Da, prin82, când lucram la ”Flacăra”. M-a trimis Păunescu. Nichita era un tip serafic. Nu provenea de pe acest pământ. Era un rege al spiritului, înconjurat de curteni, unii mai lingușitori, alții mai curați. Mintea lui era deschisă văzduhului nemărginit. Primea ceva din altă parte! Păcat că a murit așa tânăr! I-am închinat o carte intitulată ”Respirând cu Nichita”, plecând de la volumul lui, ”Respirări”.

-La ”Flacăra” ați făcut cunoștință cu stilul vulcanic al lui Păunescu?
– Degeaba sunt tot felul de vorbe. Păunescu a fost un liberal în timpul comunismului. Îi ziceam „boss”, el mă striga ”Pimache”, se juca ping-pong în timpul programului, nu stătea nimeni să te urmărească după ce ți-ai făcut treaba. Nu-i plăcea să se fumeze în redacție. Amenda: o sută de lei. Cam asta era atmosfera. Furios nu l-am văzut niciodată. Poate pentru că, lucrând cu artiști, știa cum să-i joace. El m-a pistonat să vin la ”Flacăra” în ‘81.

-Erați încă la ”Urzica”?
– Nu. Plecasem la Suceava, aveam doi copii mici, nevastă-mea lucra în învățământ, era complicat să obțină titularizarea pe post la București, unde dădea undă verde doar cabinetul doi, iar la coadă stăteau neveste de generali și mari somități. Prietenul meu Sorin Postolache știa povestea, mi-a făcut lobby la Păunescu. Mie îmi spunea ”blândul PIM”, iar pe nevastă-mea o numea ”bestia”. ”Nu te lasă bestia să vii!”. Până la urmă am venit un an și jumătate, care a însemnat o experiență fantastică.

”Vorba soției: Pe tine te-au mâncat serviciile și înainte, și după!”

–Au existat tentative din partea Securității să vă racoleze?
– Da, dar nu m-am băgat pe sisteme. Nu am dat cu cip-cirip, nu mă interesa. -Au venit băieții la facultate, ”știți, un tovarăș vrea o relație despre nu știu cine”. “Bă, lăsați-mă în pace!”. Au mai încercat și după ce rușii au invadat Praga. „Acum putem să luptăm, să ne apărăm”. I-am refuzat de fiecare dată categoric. Cred că asta mi-a fost și-o talangă-n viață. Vorba soției: ”Pe tine te-au mâncat serviciile și înainte, și după!”.

-Dar membru de partid ați fost?
– Am fost, fiindcă lucram în proiectare și trebuia să am acces la documente secrete. Lucram cu hărți militare. N-am avut însă niciun avantaj, nicio funcție. În ‘85 am dat examen la Inspecția de Stat în Construcții și am lucrat ca expert în calitate pe Canalul Dunăre – București. Am fost pe șantier până pe 20 decembrie 1989.

“Aș înființa o școală de bandă desenată la Psihologie”

-Cum l-ați caracteriza în trei cuvinte pe caricaturistul Mihai Pânzaru?
– Roșu, galben și albastru. Sunt patriot, un amator îndrăgostit de ceea ce fac. Un autodidact. Nu m-am școlit în așa ceva, pentru că nu există în România o instituție care să se ocupe cu asta, dar aș înființa la Facultatea de Psihologie o Școală de Bandă Desenată. La belgieni e o nebunie pe domeniu, mai sunt francezii, un pic englezii și americanii. Iranienii au și facultate de caricatură. Banda desenată e baza pentru dezvoltarea unei gândiri cinematografice. La Suceava făcusem o grupă la Școala Populară de Artă, dar când am ieșit la pensie acum zece ani au zis să desființeze cursul și să mă scoată din circuit în timpul anului. Astea sunt aranjamentele păguboase cam din toată cultura românească!

Cel mai inedit proiect de ilustrație de carte

”Am ilustrat Eminescu, Nichita, Păunescu, Labiș, poveștile Humuleștilor, dar cea mai cea încercare a fost în 2005, la coperta pentru . Și am pus exact , după o tipologie populară. Scriitorul a spus, graficianul a desenat. Sigur că am avut și reacții pudibonde, dar nu m-au interesat”

Cel mai neconvențional spațiu de expunere

”În ‘94, pe când Miron Cozma era regele universului, am fost invitați la un eveniment la Petrila, unde am coborât și în mină. Am stat cu minerii, am mâncat cu ei și, când le vedeam doar ochii și dinții, m-am apucat pe loc să le schițez portretele acolo, în adâncul pământului, la lumina lămpașelor. M-au făcut apoi cetățean de onoare pentru acea expoziție ad-hoc”

Tentative de a rămâne peste hotare

”Am refuzat. În Turcia, în ‘78, am publicat acolo și-mi oferiseră un salariu la nivel de ofițer de poliție ca să rămân. Erau bani cât pentru jumătate de kilogram de aur pe lună! Dar le-am spus că am copiii chezași în țară. Pe vremuri, domnitorii își trimiteau pruncii la Stambul, acum eu eram pe dos!”

Portrete-robot pentru Poliție

”Făceam afișe pentru Poliție și, la un moment dat, m-au întrebat dacă îi pot ajuta cu un portret-robot. Primul caz a fost al unei fetițe strânse de gât de un nemernic, un pedofil. Și am stat de vorbă cu victima, tot desenam în funcție de ceea ce-mi povestea ea ca fizionomie a agresorului și nu ieșea ceva. Și-a adus însă aminte că avea strungăreață. A fost elementul decisiv. L-au prins!”

”La Charlie Hebdo e mârlănie, s-a depășit o limită”

Maestrul Pânzaru comentează stilul controversat al francezilor de la revista satirică Charlie Hebdo: “Când, în 2015, s-a întâmplat tragedia cu atentatul din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed, am spus și eu că sunt Charlie Hebdo, dar trebuie să existe o limită peste care nu treci. Nu calci totul în picioare. Funcționează sensibilități ale unor comunități, care se simt jignite, ofensate. Nu am fost și nu sunt de acord cu atacul de la redacție, cu uciderea jurnaliștilor, caricaturiștilor, dar cumva au încălcat un cod. Un artist trebuie să fie subtil, nu mârlan. Dacă stai însă să-i scuturi, n-au cultură, ci probabil doar instincte”.

Iohannis a zâmbit!

”Am avut anul trecut o expoziție itinerantă prin țară, iar la Bistrița a ajuns și Johannis exact între cele două tururi de la prezidențiale. Mi s-a relatat că se plimba cu fața aia a lui de sfinx și deodată a zâmbit. Vă dați seama: Johannis zâmbind! Wow! Se uita la caricatura lui Paleologu, care tocmai îl distrusese”

Mihai Pânzaru Pim

”Horațiu Mălăele e cel mai mare portretist român de artă. Are o linie fluidă, acidă. Merge exact pe defect, îl dezvoltă de așa manieră încât rezultă desene teribile. Horațiu e teribil!”

Mihai Pânzaru Pim

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 24

Urmărește-ne pe Google News