Prea mult negru

Negru e elegant în multe ocazii, dar pe măsură ce adăugăm ani în ”buchetul vieţii”, nu mai este chiar flatant. Pielea noastră tinde să devină mai albă, iar părul negru şi hainele închise creează un contrast prea mare, care atrage atenţia asupra defectelor: riduri, cearcăne etc. Îndulceşte nuanţa de păr din negru într-un castaniu şi vei scăpa de 5 ani. Iar dacă eşti fan little black dress, poartă totuşi şi un accesoriu colorat.

Te ascunzi

Purtăm haine ca să ne acoperim goliciunea, dar nu ar trebui să le purtăm pentru a ne ascunde sub ele. În filmul Crazy, Stupid, Love personajul lui Steve Carell, părăsit de soţie, era transformat de un tânăr dandy, care-l sfătuia să poarte o mărime în minus la haine. Asta e valabil şi pentru noi – de multe ori ne cumpărăm mărimea nepotrivită de haine. Dacă insişti să porţi un sacou clasic, măcar nu alege o mărime care s-ar potrivi bunicii tale…Hainele drepte nu avantajează pe nimeni, optează în schimb pentru un croi uşor cambrat, care să urmărească linia corpului, chiar dacă ţi se pare că ai ceva kilograme în plus.

Porţi fuste prea lungi

Doar pentru că ai mai mulţi ani, nu înseamnă că fusta ta trebuie să măsoare mai mulţi centrimetri. Ca regulă, fereşte-te de mărimile nedefinite. Fusta până la jumătatea gambei nu avantajează nici măcar manechinele de 20 de ani, deci renunţă la ea. Nici lungimea până în pământ nu este bună, mai ales dacă ai ceva kilograme în plus – te face să pari mult mai ”mare” decât eşti în realiatate. O fustă până la jumătatea genunchiului te avantajează mai tare decât una lălâie.

Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice
Recomandări
Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice

Nu ţi-ai ales bine ochelarii

Faţa este prima noastră carte de vizită. Dacă trebuie să porţi ochelari, nu cumpăra prima pereche de rame care-ţi iese în cale. Nu preţul trebuie să fie primul argument pentru alegerea unei rame, ci felul în care arăţi cu ochelarii. Îţi aminteşti de Betty cea urâtă (varianta originală)? Ţii minte ce diferenţă făcea rama de ochelari şi cum transforma o răţuşcă urâtă într-o lebădă? Studiază revistele de modă şi vezi ce modele de ochelari poartă femei cu fizionomia ta. Nu te feri de ramele mai îndrăzneţe. Nu-ţi ascunde privirea!
Citeste tot materialul AICI

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
FANATIK.RO

Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani. Anunţul tragic, făcut de dirijorul Ionel Tudor: "Te vom păstra mereu în inimile noastre"
Observatornews.ro
Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani. Anunţul tragic, făcut de dirijorul Ionel Tudor: "Te vom păstra mereu în inimile noastre"
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI