1. Învaţă să comunice mai bine

Copiii sunt din ce în ce mai puţin sociabili. La şcoală, învăţământul continuă să fie prea puţin interactiv, iar acasă, micuţii stau cu orele în faţa calculatoarelor, într-o lume virtuală atrăgătoare, dar uneori foarte nocivă, care dezvoltă egocentrismul şi autoizolarea. O tabără bine aleasă, indiferent de profilul ei – de aventură, sportivă, de artă, de engleză etc., pune copilul în contact cu elevi din alte şcoli sau din alte oraşe şi chiar din alte ţări. În tabără, copiii petrec împreună o săptămână sau chiar mai mult, fiind obligaţi să comunice şi să se înţeleagă.

2. Trebuie să se descurce singuri

Din dorinţa de a-i proteja, avem tendinţa de a le da copiilor noştri totul “mură în gură”! În tabără, nu mai e mama sau bunica să-i ajute să se îmbrace, să se spele sau să-şi rezolve conflictele cu alţi copii! Trebuie să se descurce singuri, sub supravegherea atentă a consilierilor.

3. Îşi asumă riscuri

Psihologii au demonstrat că adolescenţii intră în găşti de cartier pentru a trăi emoţia şi adrenalina faptelor interzise. În tabără, copilul va vedea cum e să fie liber şi nu va simţi nevoia, mai târziu, să aparţină unei găşti de cartier.

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

4. Îşi dezvoltă sportivitatea

Chiar dacă în societatea de azi multe valori tradiţionale par perimate, în relaţiile interumane avem nevoie de sportivitate şi de fairplay. Cu atât mai mult, trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri să câştige corect şi să-şi respecte cţchipierii şi adversarii. Jocurile şi competiţiile din tabere urmăresc dezvoltarea acestui spirit.

5. Copiii vor avea în preajmă modele pozitive

Pentru o dezvoltare armonioasă, copiii au nevoie de modele. Consilierii din tabără, atent selecţionaţi şi antrenaţi pentru lucrul cu micuţii, devin modele active pentru copiii din echipa lor. Consilierii vor fi alături de ei, ajutându-i să-şi depăşească frica, să-şi exprime personalitatea, să asculte atunci când alţii vorbesc şi să aibă curajul de a-şi susţine ideile.

6. Devin mai creativi

Taberele îi stimulează pe copii să privească lumea cu imaginaţie. Cum să-şi prezinte mai bine echipa, printr-un program artistic? Cum să traverseze un pârâu fără să-şi ude picioarele? Toate aceste exerciţii îi ajută să-şi dezvolte capacitatea creativă.

7. Distracţie pentru cei mici, linişte pentru părinţi

Copiii abia aşteaptă să vină vacanţa, după care încep să se plângă de plictiseală! În tabără, plictiseala va lua sfârşit, activităţile zilnice vor face această experienţă de neuitat, în timp ce părinţii vor avea câteva momente de linişte, acasă.

Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii

La ce să fii atent!

Dacă te-ai hotărât să-l trimiţi pe cel mic într-o tabără, trebuie să ţii cont de câteva reguli. Iată care sunt acestea:

  • Interesează-te de condiţiile de cazare;
  • Ia numerele de telefon ale profesorilor coordonatori şi lasă-le datele tale, ca să poţi fi contactat în cazul în care apar probleme;
  • Dă-le cadrelor didactice cât mai multe informaţii despre copilul tău. Spune-le dacă ţine un regim sau dacă urmează un tratament. De asemenea, dacă ştii că micuţul e alergic, nu ezita să-i înştiinţezi pe organizatori.
  • Nu-i încărca bagajul cu lucruri inutile.

Iată unde mai sunt locuri libere

Dacă te-ai hotărât să-ţi trimiţi copilul în tabără, caută oferte pe internet. Iată unde mai sunt locuri libere:

Suncuiuş, judeţul Bihor (Perioada: 27 iunie-3 iulie). Programul cuprinde trasee de câte două ore cu bicicleta, drumeţii şi orientare cu busola; tir cu arcul; escaladă; seară de carnaval şi pictură pe faţă. Preţ: 1.190 de lei, fără transport. Detalii pe www.adventure camps.ro.

Azuga, judeţul Prahova (Perioada: 13- 19 iunie). Tabăra are în program drumeţii, jocuri de echipă, vizită la Aqua Park Braşov, la Cheile Râşnoavei şi la cariera Poiana Stânii, foc de tabără. Preţ: 1.200 de lei. Detalii pe www.himalayaad venture.ro

Bank of America, avertisment despre economia României: Deficitul e mai aproape de 10%, măsurile anunțate de Guvern sunt insuficiente
Recomandări
Bank of America, avertisment despre economia României: Deficitul e mai aproape de 10%, măsurile anunțate de Guvern sunt insuficiente

Costineşti şi Eforie Sud (Perioada: până pe 14 august). Această tabără este ideală pentru cei cărora le place să se bălăcească în Marea Neagră. Se pleacă în mai multe serii în cazul în care sunt foarte multe cereri. Preţul variază în funcţie de perioada aleasă: între 470 de lei şi 605 lei. Detalii pe www. tabere.ro (Cătălina Brădiş)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Trucul de curățenie care îți schimbă radical viața. Este nevoie doar de 5 minute pe zi
FANATIK.RO
Trucul de curățenie care îți schimbă radical viața. Este nevoie doar de 5 minute pe zi
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI