Pierderea rapidă în greutate

Specialiştii susţin că dacă pierdem aproximativ 10% din greutatea corpului în circa şase luni, fără a face modificări în stilul de viaţă şi în alimentaţie, atunci e semn de boală. Un astfel de simptom poate ascunde debutul unui diabet, al unei suferinţe tiroidiene, dar şi al suferinţei hepatice

Sângerări fără motiv

Fie că vorbim despre o sângerare nazală care durează mai mult de 20 de minute (şi care poate fi atât semnul unei sensibilităţi la medicamente, cât şi al unei tumori în cavitatea nazală), fie că ne referim la o sângerare apărută după actul sexual sau între menstruaţii (care poate semnala ovare polichistice, fibrom, mai rar cancer cervical), trebuie să contactezi cât mai repede medicul.

Dureri dese de cap

Dacă migrena dispare cu un analgezic şi apoi revine în forţă adesea e un motiv să te îngrijorezi. Dacă durerea nu te părăseşte în maximum o săptămână şi mai ales dacă e însoţită de senzaţia de greaţă/ vomă, atunci mergi repede la medic. În cel mai rău caz, acest tip de suferinţă poate indica o tumoare la nivel cerebral. De asemenea, poate indica şi o afecţiune vasculară sau musculară, precum şi o dereglare hormonală sau un stadiu avansat de deshidratare.

Anularea alegerilor prezidențiale din România, în presa de la Moscova: „Decizie luată după ce candidatul prorus câștigase primul tur, iar renumărarea voturilor îi confirmase victoria”
Recomandări
Anularea alegerilor prezidențiale din România, în presa de la Moscova: „Decizie luată după ce candidatul prorus câștigase primul tur, iar renumărarea voturilor îi confirmase victoria”

Vânătăi care apar uşor

Dacă observi că te învineţeşti uşor, în zone în care este puţin probabil să te loveşti, şi vezi că urmele nu trec, mergi la doctor. Un astfel de simptom poate fi semn de boală a ficatului, de lupus, al bolii Hodgkin sau chiar de leucemie.

Dureri în zona pieptulu

Mulţi dintre cei care simt dureri în piept se gândesc automat la suferinţe cardiace. Dar nu doar asta indică un astfel de simptom. Poate fi vorba inclusiv de o răceală sau de o gripă. Oricum ar fi, acestea trebuie imediat verificate de un specialist, chiar din momentul în care apar.

Furnicătură sau amorţeală continuă

Dacă nu sunt doar episoade trecătoare, furnicăturile sau amorţeala trebuie să te trimită la medic, dacă durează mai bine de o săptămână. Acestea pot indica o proastă circulaţie sangvină, debutul bolii Lyme, probleme grave metabolice sau artrită.

Ameţeli inexplicabile

Dacă ai frecvent ameţeli, aparent fără motiv, poate fi un semn că ţi-a scăzut nivelul tensiunii arteriale, că ai anemie sau că ai făcut o criză hipoglicemică. Ameţeala apare şi în cazul unei boli digestive, al unei encefalite (inflamarea creierului) sau dacă suferi de diabet. În orice caz, ameţeala este un semnal că în organism există unele dezechilibre.

Bursa crește masiv după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor
Recomandări
Bursa crește masiv după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor

Oboseală continuă

O stare de oboseală perpetuă e adesea pusă pe seama stresului de la serviciu sau a unui somn scurt. Însă medicii susţin că dacă o astfel de stare se extinde timp de câteva săptămâni, e necesar un control medical. Oboseala continuă poate ascunde afecţiuni grave ale ficatului, diabet, insuficienţă cardiacă sau chiar cancer.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soldații nord-coreeni nu pot lupta împotriva trupelor ucrainene dintr-un motiv incredibil. De ce Rusia nu se poate baza pe ei
Știrileprotv.ro
Soldații nord-coreeni nu pot lupta împotriva trupelor ucrainene dintr-un motiv incredibil. De ce Rusia nu se poate baza pe ei
Detalii uluitoare despre Bogdan Peșchir, donatorul secret al lui Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la o „paranghelie online”, care a durat patru ore
Viva.ro
Detalii uluitoare despre Bogdan Peșchir, donatorul secret al lui Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la o „paranghelie online”, care a durat patru ore
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Curtea Constituţională a anulat cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor. Alegerile se reiau de la zero
Observatornews.ro
Curtea Constituţională a anulat cu unanimitate primul tur al prezidenţialelor. Alegerile se reiau de la zero
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI