1. Părintele care cedează atunci când, la formularea unui ordin, copilul amână „încă puţin” („David, acum trebuie să închidem calculatorul şi să te pregăteşti de culcare”, „Mai stau încă 5 minute! Niciodată nu mă laşi să termin jocul!” , „Bine, dar doar 5 minute!”) – această atitudine denotă inconsecvenţă din partea părintelui, lucru care îl va face pe copil să ignore pe viitor solicitarea adultului.
2.  Părintele care încearcă să-i explice copilului că nu are dreptate să plângă/să fie furios („nu mai plânge/nu ai de ce să plângi”)- explicaţiile nesfârşite, cicălelile sunt un mijloc pentru copil de a obţine multă atenţie din partea adulţilor, dar aceasta este o atenţie negativă, care însă are funcţie de recompensă pentru copil. Astfel, copilul care învaţă din atitudinea adultului că poate obţine atenţie îi va întări acest comportament de protest în situaţii care îi provoacă frustrare.
Ideal ar fi ca părintele să valideze emoţia copilului chiar dacă nu este de acord cu felul în care acesta se comportă („înţeleg că eşti supărat/furios/nemulţumit”) şi să-i ofere acestuia timp de liniştire, în care i se poate spune „te las să te linişteşti şi, când vei fi liniştit, vom face X” – în acest fel, atenţia negativă pe care copilul o primeşte este diminuată, şi ansele ca el să înceteze plânsul sunt mai mari.
Citeşte mai departe pe unica.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI