Comentează„«De ce stai toată ziua pe telefonul ăla? O s-o iei razna de la el!», strigă mami la mine. «Dar și tu stai toată ziua pe el!», strig eu și ies din casă. Sunt nervos, așa că mă duc să văd ce face porcul, ca să mă calmez. Porcul Toni, care o să fie tăiat peste câteva zile”.
Andrei povestește asta într-un video de un minut pe TikTok.
Pe ecran, apare o femeie în miniatură, îmbrăcată în rochie roșie în carouri, din hârtie, decupată de pe undeva. În fața ei, Andrei așază alte patru bucăți mici de carton, niște pătrate negre cu simbolurile unor aplicații de pe telefonul mobil. Apoi un porc roz – porcul Toni – decupat.
O tânără cântă, un băiat folosește miniaturi și colaje, altcineva dansează vogue
Andrei este unul dintre cei șapte adolescenți din spectacolul „#acedesiguranță”, regizat de Bobi Pricop. Miniaturile și colajele au fost modul prin care Andrei a simțit că poate vorbi despre relația cu părinții lui, despre cum aceștia au plecat la muncă, în Italia, și despre cum s-a îndrăgostit într-o tabără de o fată, Ana.
Un alt adolescent, Adrian, a făcut drag (o persoană se îmbracă și se machiază intenționat exagerat, pentru a arăta, de obicei, de sex opus, n.r.) și a dansat vogue (tip de dans în care mișcările imită posturile modelelor de pe coperțile revistelor Vogue, n.r.) pe ritmuri de manele. Alexandra, cea care în spectacol pornește trendul #acedesiguranță, vorbește liber despre cum a afectat-o anxietatea și cum încearcă să-i ajute pe alții să o înțeleagă.
„Nu i-am împins în niciun fel de direcție. Toate poveștile au venit din partea lor, la fel și felurile în care ei au ales să și le spună”, povestește regizorul Bobi Pricop într-un interviu pentru Libertatea la Sibiu. Stăm într-o cafenea, iar el împarte canapeaua cu cei doi câini ai lui, Rudy și Benji.
Spectacolul „#acedesiguranță” a fost prezentat duminică, 3 iulie, în ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru.
În vârstă de 36 de ani, Bobi Pricop este unul dintre cei mai apreciați regizori ai tinerei generații. A fost nominalizat doi ani la rând la premiul UNITER pentru cel mai bun regizor și a montat spectacole în București, Craiova, Piatra Neamț, Suceava, Oradea și Arad.
„#acedesiguranță” este o idee a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, acolo unde lucrează Bobi Pricop, și este realizat în colaborare cu alte trei teatre din Constranța, Satu Mare și Sf. Gheorghe. Este un spectacol-instalație format din mininarațiuni de 2-3 minute, puse într-un colaj video peste care narează actori din cele patru teatre.
Adolescenții vorbesc despre problemele vârstei pe TikTok
Libertatea: Cum a început proiectul „#acedesiguranță”? Cum ți-a venit ideea și de ce pe TikTok?
Bobi Pricop: Ne-am dorit în primul rând să găsim un proiect care să se adreseze publicului tânăr și să-l atragă la teatru. Am luat un dramaturg, pe Ionuț Sociu, și am constituit echipa spectacolului. În primă fază ne-am dorit, când am început castingul, să facem un spectacol propriu-zis, cu și despre adolescenți, să-i aducem pe scenă.
Dar în urma castingului și a întâlnirilor cu adolescenții pe care i-am ales, am ajuns la concluzia că ei nu-și doresc neapărat să fie pe scenă, ci că-și doresc mai mult să învețe și să facă conținut pe TikTok.
Mi-am dat seama că nu are rost să ne blocăm într-o structură de spectacol clasic, pentru că s-ar putea ca pentru generația asta să fie mai valoros un alt tip de spectacol.
Așa că am mers în zona asta ușor experimentală. Am creat împreună cu ei niște micro narațiuni filmate, pe care ei le-au postat împreună cu noi pe TikTok într-un fel de colaj documentar care se adresează unor grupuri de câte șapte spectatori și un narator care face o narațiune live, ca la un film documentar.
Actorul stă lângă cei șapte spectatori, toți au căști, actorul are un microfon și le povestește live un fel de cadru narativ al întregului proiect și al poveștii din spectacolul-instalație.
„Ne-a frapat cât de bine își înțeleg traumele”
– În timp ce pe ecran, spectatorii îi urmăresc pe adolescenți.
– Da. Îi vedem pe ei pe ecran prin intermediul TikTok-urilor pe care le-au creat, care e mediul în care ei s-au simțit cel mai liber să se exprime. Ei vorbesc și adolescenților de vârsta lor.
Ce ne-a frapat pe noi este cât de bine se înțeleg pe ei înșiși și ei pe ei, și își înțeleg traumele, știu de unde le vin toate anxietățile și lucrează cu ele. Mare parte din echipa noastră a învățat asta abia acum câțiva ani.
Formatul acesta ne-a permis să producem spectacolul cu alte trei teatre, în Sfântu Gheorghe, Constanța și Satu Mare. Acolo au același spectacol, cu aceiași adolescenți din Craiova, doar actorii naratori sunt din teatrele respective.
Un tânăr și-a șters contul de TikTok pentru că a vrut să-și protejeze părinții
– Despre ce sunt poveștile tinerilor din spectacol? Vorbesc despre experiențele lor personale?
– Sunt poveștile lor personale și sunt adunate sub acest #acedesiguranță. Unul dintre personaje, Alexandra, avea deja o oarecare experiență pe TikTok și un număr destul de mare de urmăritori. Atunci am pornit de la ideea că Alexandra lansează această mișcare, #acedesiguranță, care să dea voce adolescenților pe TikTok. Să dea o voce acestei generații și către ei, și către cei mai în vârstă.
Sub acest hashtag, și ceilalți încearcă să descopere modalitățile prin care să se exprime și să-și facă cunoscute viețile, experiențele, traumele. Nu i-am împins în niciun fel de direcție. Toate poveștile au venit din partea lor, la fel și felurile în care ei au ales să și le spună.
Unul dintre ei, de exemplu, face vogue. Și-a dorit să facă drag și să se machieze, pentru că nu mai făcuse asta niciodată și i s-a părut că proiectul îi oferă acest tip de cadru în care să se simtă în siguranță făcând asta. Asta după ce și-a șters un cont de TikTok înainte. Fiind din zona rurală, vecinii au mers către părinții lui și, chiar dacă el nu făcea nimic de genul ăsta, erau doar niște glumițe pe TikTok, a vrut să-și protejeze părinții.
– Deci au vorbit despre ce-i deranjează pe ei: anxietate, bullying, problemele cu părinții…
– Exact. Cumva, prin întâlnirile noastre și prin felul în care am încercat să-i facem să se deschidă, i-am provocat să ajungă singuri la temele despre care vor și pot să vorbească. Și într-adevăr, e foarte prezentă în spectacol anxietatea. Și ideea de traumă pe care surprinzător, și-o gestionează foarte bine și o contextualizează.
Prin felul în care ei se vindecă prin ceea ce fac transmit mult curaj și încredere celor care urmăresc spectacolul-instalație.
Aceleași probleme pentru toate generațiile
– Aceste teme sunt recurente în societate. Ți se pare că adolescenții se confruntă acum cu aceleași probleme pe care le-am avut și noi, doar că noi nu știam să le definim?
– Da, clar. Și asta e parte integrantă din spectacol. Este discuția de la final cu publicul. Pe nesimțite, spectacolul-instalație se termină și se deschide o discuție între cei șapte spectatori și actor. De-asta am optat pentru un cadru cât mai intim pentru că așa oamenii se simt mai liberi să-și împărtășească propriile experiențe.
La spectacolele la care am asistat, asta a fost cea mai mare parte din reacție, că simt aceleași probleme, chiar dacă au altă îmbrăcăminte. Sunt aceleași probleme, dar în alt context.
– De ce acest hashtag, „ace de siguranță”?
– Am ajuns împreună cu ei la formula asta, în ideea că oferă un tip de protecție, de soluție rapidă care nu rezolvă total problema, dar te pune pe o linie de plutire.
„Au găsit în teatru adulți care îi înțeleg. La școală nu găsesc asta ușor”
– De ce ace de siguranță au nevoie elevii din generația asta?
– Cred că fiecare trebuie să-și descopere propriul ac de siguranță. Cumva, ăsta e și mesajul lor în spectacol, că orice ar fi, trebuie să ajungi să te cunoști tu pe tine și să vezi care sunt lucrurile care pe tine te ancorează în viață și te fac să treci mai departe.
Cred că e important că se întâmplă într-un teatru, și nu în școală. Există libertate mai mare de a vorbi deschis despre problemele astea. Ei au găsit în noi niște adulți care i-au înțeles într-un mod foarte concret. Lucru pe care nu-l găsesc foarte ușor în părinți sau în profesori.
La spectacolul ăsta ajung să-i vadă și profesorii și părinții. Într-un fel, e super mișto, pentru că ei devin reprezentativi pentru generația asta. Există tipul ăsta de reacție, „abia acum îmi înțeleg și eu copilul” din partea unor părinți care au asistat la spectacol.
Minimizarea prin „astea nu sunt probleme”
– Au existat și reacții negative?
– Da, de respingere. Cred că la Alba Iulia, a fost prima dată când s-a jucat într-o sală mai mare, cu mai mulți spectatori. La discuțiile de după, punctual au reușit să atingă unele dintre temele care se discută în spectacol, dar se simțeau foarte crispați de prezența profesoarelor în sală. Și am înțeles și de ce.
La final, una dintre profesoare a zis „eh, ei nu sunt așa, e o exagerare, astea nu sunt probleme, ei sunt altfel, copiii noștri”. A minimizat.
Trebuie să recunosc că una dintre reacțiile pe care le adorăm este când cei șapte adolescenți ne trimit screenshot-uri cu reacții din partea publicului din diverse orașe, care intră în contact cu spectacolul și le zic „hei, te-am văzut acolo, mi se pare extraordinar ce faci”.
Tinerilor le vine mai ușor să vorbească despre problemele lor online
@luissgabriel Vă invităm să vizionați o frumoasă piesă de teatru pe data de 23 ianuarie la Teatru Național din Craiova! #acedesiguranta ♬ Toate diamantele – Luis Gabriel
– Crezi că din cauza acestor reacții de minimizare, cum s-a întâmplat la Alba Iulia, adolescenților le vine mai ușor să-și spună problemele pe TikTok, nu părinților sau profesorilor?
– E mai simplu, pentru că, spre deosebire de generația noastră – probabil au existat momente în care ne-am simțit izolați -, acum online-ul și social media le dau ocazia să creeze comunități. Pot întâlni oameni care gândesc la fel ca ei în diverse colțuri ale țării și se pot proteja. Devine mai sigur mediul ăsta pentru ei atunci când își formează în jurul lor o comunitate care gândește la fel și nu se mai simt atât de singuri și izolați.
Asta îi ajută să-și recapete încrederea și să-și dea seama că nu trec singuri prin ceea ce simt.
– În același timp, în online, bullying-ul și ura sunt mult mai mari, mai ales când ieși din comunitatea sigură pe care fiecare o formează pe contul lui. Ați discutat despre cum să gestioneze această ură?
– Am discutat mult despre asta și ei vorbesc despre asta și în spectacol. Pentru ei, e mai simplu să se confrunte cu bullying-ul online decât față în față. Le e mai simplu să ignore sau să șteargă un comentariu. Atunci când se confruntă cu situația asta față în față, mai ales într-un cerc restrâns, le e greu să reacționeze atât de ușor.
„Adolescenții m-au învățat că nu există nicio ușă închisă”
– Pe tine cum te-au influențat rețelele sociale?
– Încerc să am o relație cât mai relaxată cu Facebook și Instagram. Pentru mine, aici se opresc rețelele sociale, TikTok-ul este încă o chestie mega exotică pe care încerc să o înțeleg odată cu spectacolul ăsta. Pe Facebook și Instagram, cel mai des intru ca să promovez spectacolele sau proiectele la care lucrez. Folosesc Instagram și ca album pe care adun amintiri. Cred că am fost răsfățat din punctul ăsta de vedere, pentru că nu am avut parte de bullying până acum. Și nici de cronici devastatoare.
– Cum se împacă tehnologia cu realitatea teatrală?
– Tehnologia e parte din viața noastră de zi cu zi. Cred că e absolut normal ca teatrul să reflecte realitatea asta cât mai concret. Nu putem nega faptul că TikTok-ul este parte din viețile adolescenților de azi, așa că ar fi fost nenatural să facem un spectacol despre adolescenți care să nu aibă nicio legătură cu TikTok, ceva ce folosesc ei în mod constant.
– Ce ai învățat de la adolescenții cu care ai lucrat?
– Că orice ar fi, poți găsi o modalitate a ta să te confrunți cu problemele și anxietățile. Că nu există nicio ușă închisă.