Încurajează-l să experimenteze și să se exprime liber
Chiar dacă greșește, nu îl descuraja. Spre exemplu, poate într-o bună zi pune mâna pe un creion colorat și mâzgălește toți pereții. Nu e un motiv să-l cerți. Da, sigur, probabil îți va lua ceva timp să îi cureți, dar faptul că a ales să îi deseneze denotă că înăuntrul său zace un mic artist. Dacă ai o fetiță, poate îi va plăcea să se joace cu trusa ta de machiaj sau să îți probeze hainele, ceea ce înseamnă că îi place moda, deci, ar putea, peste ani, să exceleze în acest domeniu.
Jocurile îi stimulează creativitatea
Copiii dispun de la sine de foarte multă imaginație, aceasta fiind precursorul creativității. Pe lângă faptul că sunt distractive și creează amintiri de neuitat, jocurile stimulează creativitatea copilului tău și îi dezvoltă inteligența emoțională. De pildă, modelarea plastilinei îi dezvoltă dexteritatea. Alt exemplu, cu numeroase beneficii, ar fi jocurile de puzzle. Acestea antrenează memoria, imaginația și gândirea strategică. O altă variantă demnă de luat în seamă ar fi cubul Rubik.
Oferă-i posibilitatea să exploreze lumea din jurul său
Joaca în aer liber stimulează creativitatea și curiozitatea față de lumea care îl înconjoară. Un copil are nevoie de cât mai multă libertate. Este avid de cunoaștere, să experimenteze, să exploreze, să se joace. De aceea, este recomandat să interacționeze cât mai mult cu mediul înconjurător. Plimbă-te cu el prin parc, du-l la grădina zoologică, învață-l să meargă pe bicicletă, lasă-l să zburde prin natură. Orice activitate fizică e binevenită. Astfel, va duce un stil de viață sănătos și va dobândi cunoștințe noi despre viață.
Zilnic, învață-l ceva nou
Indiferent că îi citești o poveste, îl înveți să numere până la zece, îi enumeri culorile curcubeului sau îi explici când trebuie să traverseze zebra, orice lecție de viață contează. Cu cât va asimila mai multe informații, cu atât creativitatea sa va spori în timp. Datorită activităților pe care le faci cu el și lucrurilor pe care le învață treptat, odată cu înaintarea în vârstă, va fi deja obișnuit cu efortul intelectual, iar acest aspect va fi benefic pentru viața lui de adult.
Limitează-i accesul la tehnologie
Da, este important să fie în pas cu tehnologia, dar asta nu înseamnă că trebuie să stea ore întregi în fața unei tablete sau a unui telefon. Înlocuiește-le cu o activitate creativă. De exemplu, dansați, pictați sau cântați împreună. Astfel, își va dezvolta creativitatea. Plus că, după o zi grea de muncă, faptul că îți petreci timpul liber alături de el, te va elibera de stres, deci veți beneficia amândoi de pe urma acestor activități.
Aşadar, pentru a-i dezvolta creativitatea așa cum trebuie, petrece-ți cât mai mult timp alături de copilul tău. Faceți împreună activități diverse, dă-i posibilitatea să exploreze, să greșească, să acumuleze informații prin experimente specifice vârstei lui, încurajează-l să facă ceea ce simte. În acest mod, copilul de astăzi va deveni un adult responsabil mâine, care va face față tuturor problemelor cu care se va confrunta.
Sursă foto: unsplash.com