10 comentariiDescoperă lucruri mai puțin știute despre acvila de munte:
Cuprins:
Ce este și cum arată acvila de munte
Acvila de munte, specie a cărei denumire științifică este Aquila chrysaetos, mai este numită și pajură, aceră sau aciră. Este una dintre păsările de pradă cele mai cunoscute și mai răspândite pe pământ, iar în România este protejată prin lege.
Acvila este pasărea asociată aproape întotdeauna de oameni cu definiţia şi imaginea de vultur, cu toate că vorbim nu doar de două specii sensibil diferite, ci chiar de două familii separate.
În timp ce vulturii nu pot să vâneze prăzi rapide, agile, acvilele sunt vânătorii absoluți, au forță și viteză, vânează în zbor, prada fiind reperată chiar și de la sute de metri distanță.
Acvila de munte este o specie de talie mare, a doua cea mai mare pasăre răpitoare cuibăritoare în România. Ele devin mature cel mai devreme în al patrulea an de viață, majoritatea cuibăresc pentru prima dată numai în al cincilea an. Primii doi – trei ani sunt petrecuți de tineri călătorind, căutând teritorii libere și perechi. În această perioadă a vieții, acvilele se mișcă mult și nu sunt legate de teritorii. Astfel cercetarea lor este îngreunată considerabil, iar până acum câțiva ani, datele despre imaturi erau puține în tot arealul de distribuție a speciei, scrie milvus.ro.
La fel ca majoritatea pasărilor de pradă, femelele sunt mai mari decât masculii. Ele pot ajunge la un metru lungime de la cioc până la coadă și doi metri anvergura aripilor.
Penajul este castaniu închis, schimbându-se în auriu pe cap și gât, alb pe umeri și la extremitatea cozii. Între indivizii tineri, albul este mai abundent decât cenușiul, culori care se inversează cu vârsta. Această specie este inclusă între așa numitele acvile încălțate. Picioarele sunt acoperite cu fulgi în loc să fie acoperite cu o piele solzoasă ca majoritatea acvilelor.
Lungimea corpului este de 80 – 93 de cm și are o greutate medie de 2840 – 6665 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 190 – 225 de cm.
Unde trăiește acvila de munte
Pentru acvilla de munte, aria de răspândire cuprinde mare parte din America de Nord, Eurasia și nordul Africii. Menține populații chiar și în mai multe insule: Marea Britanie, cele din Marea Mediterană, Japonia și Vancouver. Totuși populația în Europa Centrală s-a redus datorită activității umane și în unele locuri specia a dispărut deși înainte era prezentă.
În prezent, potrivit AVPS, Europa Occidentală mai are populații stabile în Scoția, Norvegia, Alpi, Italia și Peninsula Iberică. În America de Nord se observă de asemenea un regres al speciei, dar mai puțin grav decât în Europa, în rest distribuția rămâne stabilă. Acvila de munte este una dintre păsările cele mai folosite la vânătoare, în Asia Centrală.
În România însă, acvila de munte este specifică zonelor montane și de dealuri înalte cu suprafețe deschise largi, cu zone de stâncărie deschise, expuse.
- Descoperă cele mai cunoscute și interesante specii de păsări din România
Ce mănâncă acvila de munte
Acvila de munte vânează din aer. Pentru a reuși este echipată cu arme tipice de pasăre răpitoare. Ea are puternice picioare terminate cu gheare bine dezvoltate. Are cioc încovoiat, mare forță, viteză și o ascuțită percepție vizuală pentru a localiza prada la sute de metri distanță. Prăzile pe care le poate prinde sunt de toate mărimile. Ea vânează șoareci, iepuri, marmote, păsări terestre și zburătoare, vulpi, pisici, chiar iezi și indivizi batrâni sau bolnavi a căprilor sălbatice, cerbilor, mistreților, lupilor.
Curiozități și legende despre acvila de munte
În ciuda ciocului său înspăimîntător, arma sa principală este reprezentată de gheare şi forţa acestora. Ca la toate răpitoarele cu excepţia şoimilor, ciocul este folosit doar la sfâşierea prăzii deja ucise.
Acvila de munte rămâne una dintre puţinele păsări care poate ucide un om cu ajutorul ghearelor şi puterii sale, după cum au demonstrat-o unele incidente cărora le-au căzut victime dresori şi paznici de grădini zoologice neexperimentaţi. Nu atacă omul în natură, dar în captivitate îşi pierde frica naturală de om în anumite condiţii şi devine foarte agresivă.
De-a lungul timpului, specia a suferit un declin serios din cauza vânării și a colectării puilor. Și în prezent braconajul la cuib reprezintă o amenințare serioasă. Ca și în cazul multor alte specii de răpitoare, dispariția surselor de hrană – din cauza pesticidelor – constituie o amenințare. Suplimentar, impactul cu liniile electrice și turbinele eoliene constituie factori periclitanți.
Datorită aspectului maiestuos, acvila a fost multă vreme simbolul regalității, specia fiind prezentă în heraldică încă din perioada romană, arată Societatea Ornitologică Română. În prezent, mult mai stilizată, este reprezentată în multe embleme ale statelor sau instituțiilor, cu preponderență cele militare. Stema națională a României include o reprezentare a acestei specii, ca element central.
Simbol pe stema națională, acvila semnifică putere și noblețe, măreție, demnitate și suveranitate.
În folclorul şi mitologia românească, acvila este socotită „împărat al păsărilor”. Simbol al nemuririi sufletului, desfătându-se de viața veșnică, acvila apare pe monumentele funerare din Dacia.