Adela vă sfătuieşte | «De doi ani nu am mai făcut sex cu iubitul meu»

Dragă Patricia,

Iubitul tău e copleşit de rutină. Spre deosebire de femei, care sunt în mod natural în legătură cu acea emisferă a creierului ce se ocupă cu creativitatea şi emoţiile, bărbaţii cad mai uşor într‑o stare de indiferenţă emoţională, mai ales dacă muncesc foarte mult. Din câte îmi spui, nu sexul e problema ta cea mai mare – dacă ai rezistat deja doi ani… -, ci lipsa intimităţii, a tandreţei, a iubirii.
Sexul vine la pachet cu toate astea. Aşa că ai de făcut două lucruri, din punctul meu de vedere. Unu: să faci, împreună cu iubitul tău, lucruri care să-l scoată din rutină şi să-i trezească sufletul adormit.
Invită-l în oraş, la un film sau la o piesă de teatru despre ceva frumos, care trezeşte emoţii bune. Întâlniţivă cu prieteni vechi, mergeţi şi dansaţi undeva – ai înţeles ideea. Şi al doilea: pregăteşte- te să fii din nou văzută, iubită, admirată de el. Fă-te frumoasă! Şi în nici un caz să nu-i faci vreun reproş.

Dragă Adela,

“Mă numesc Vasile. Am 56 de ani şi în vara asta mi-a decedat soţia cu care convieţuisem 32 de ani. Lovitura a fost aşa de năprasnică că nu sunt trezit la viaţă nici acum (…). Am avut parte de o relaţie de familie superbă, iar eu eram dispus să răsplătesc toate eforturile soţiei mele, însă Dumnezeu mi-a răpit fericirea. Şi tare mă simt vinovat că soţia mea mă ruga la spital să n-o las să moară. Am contactat un serviciu de psihoterapie online, dar au fost neserioşi. Mă simt străin de tot ce există, simt că s-au sfârşit voinţa şi energia, nici de sex nu îmi mai este dor, nu ştiu cum aş putea să mai îmbrăţişez vreo altă femeie în momentul ăsta. Nu ştiu ce să fac…”

Recomandări

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Dragul meu Vasile,

Pentru mine este foarte clar că nimic şi nimeni n-o va putea înlocui vreodată pe soţia ta. Şi chiar dacă înţeleg că suferi, totuşi nu poţi să te chinui aşa la nesfârşit. Iar compasiunea celorlalţi, când îţi aud povestea, nu face decât să te adâncească şi mai mult în durerea ta. Dar dacă ţi-ar fi recunoscători?
N-ai idee ce “pansament sufletesc” puternic este un “mulţumesc” spus din inimă de cineva. Cum oricum nu mai ai nimic de pierdut, încearcă să-i ajuţi cât mai mult pe ceilalţi, fără a cere nimic în schimb.
Poţi să fii sigur că oricine are o nevoie. Ajută- ţi vecinul să-şi repare maşina, ajută o bătrânică să-şi care sacoşele de la piaţă, ajută un copil să înveţe să meargă pe bicicletă – orice îţi iese în cale. Recunoştinţa lor te poate face să simţi din nou că ai un rost pe lume, că merită să trăieşti. Iar dacă Dumnezeu va vrea, îţi va scoate în cale o nouă relaţie, la momentul potrivit. Nu va mai fi ca prima oară, dar asta e, cât trăim, învăţăm.

Urmărește-ne pe Google News