Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”Mama mi-a zis că pot să fiu cu iubirea vieții mele, doar după moartea ei”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Bogdan și anul acesta voi împlini 27 de ani! Acum 3 ani am cunoscut-o pe acea fată pe care eu cred că acum o consider ,,iubirea vieții mele”! Țin să menționez că sunt plecat cam tot de atunci în Norvegia! Am ținut legătura, vorbeam în fiecare zi, chiar credeam că va fi femeia langă care voi sta toată viață, până în momentul în care ne-am despărțit prima dată, iar ea după o săptămâna era deja cu alt băiat!

În fine, am înțeles-o, am zis că eu sunt vinovatul, că nu sunt lângă ea și că are nevoie și ea de cineva care să fie tot timpul lângă ea! Dar asta a fost până ce m-am întors în țara, după 10 luni, în care ne-am revăzut și ne-am împăcat! A fost bine iarăși o perioadă, ea a venit în vacanță la mine, și aici iarăși certuri, scandaluri, nu îi convenea nimic! A plecat și ne-am despărțit! Nu m-a căutat cam 6 luni, ea între timp și-a  găsit un alt băiat!

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

În ziua care m-a căutat, mi-a zis că îi este dor de mine și că îi lipsesc, eu am crezut-o pentru că o iubeam! Ok, dar scopul ei era însă banii! Ea de fapt m-a fost căutat, să îmi spună că are probleme și că are nevoie de bani, probleme mari! I-am trimis, și apoi după ce s-a văzut cu banii, nu m-a mai căutat iarăși, m-a blocat pe facebook! Așa a făcut în continuare, de câte ori veneam în țara, și auzea că vin acasă, mă cauta să mă întrebe când vin, că poate ne întâlnim, că vrea să ne vedem și ea avea prieten!

Îmi zicea că nu poate să mă uite și că regretă faptul că ne-am despărțit! După ce mă întorceam înapoi la muncă, iarăși nu mă mai cauta! Multe persoane mi-au zis să o las, că nu e de mine, că își bate joc de mine, dar eu nu îi ascultăm, inclusiv mama mea, mi-a zis că pot să fiu cu ea, doar după moartea ei! Acum îmi zice că vrea să vina la mine, să stea cu mine, să îi caut ceva de muncă, și nu știu ce să fac!

Într-un fel inima îmi zice nu, dar mintea îmi zice da! Știu că ar putea să vină și să se întâmple exact aceleași lucruri că și până acum, să ne certăm, și ea să nu se schimbe! Ce să fac? Să o aduc și să sper că totul va fi bine sau să o șterg definitiv din viață mea, să îi spun că nu, și poate așa nu mă va mai căuta? Mulțumesc frumos! (Aici e totul pe scurt, dacă aș scrie totul, te-ai plictisi citind!) 

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Adela răspunde:

Dragă Bogdan,

Este foarte clar că această fată are un caracter dificil – ca să mă exprim delicat. Este foarte superficială și răsfățată, i se pare că totul i se cuvine și nu face decât să se folosească de oameni. Se prea poate ca să nu fii tu singurul păcălit de ea. Sfatul meu, așa cum și tu îți dai seama foarte bine, este să o eviți cât de mult poți, dacă vrei să nu ai din nou necazuri.

Știu că o iubești, că ți-e dor de ea și că tu o vezi în cu totul altă lumină, dar dacă faci un efort și judeci la rece, o să vezi lucrurile foarte limpede. Știi exact de la ce să te aștepți din partea ei. Acum, dacă destinul tău este să fii maimuțoiul ei, iar ea să te joace exact așa cum vrea, putem să-ți spunem noi toți în cor – și familia, și prietenii, și tot universul – că nu e cazul să mai ai vreo legătură cu ea, că tu tot te vei duce ca ”înecatul”.

Depinde numai de tine dacă vrei să accepți în continuare comportamentul ei. Dacă tu vrei să-i mai dai o șansă, dacă simți că chiar e iubirea vieții tale și nu poți trăi fără ea, cheam-o, dar să fie pentru ultima oară – și pe răspunderea ta. Să fii pregătit ca ea să-și facă ”numărul” și, la prima abatere, să o faci ”pachet” și să o trimiți acasă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI