De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună, Adela

Am o problemă foarte gravă și nu știu cu cine să mă sfătuiesc. Sunt cu prietenul meu de opt ani, și deja relația noastră scârțâie rău. Ne-am separat de câteva ori, dar până la urmă n-am rezistat și ne-am împăcat de fiecare dată. Acum două luni ne-am certat atât de tare, încât n-am mai vorbit o lună. Până într-o seară, când ne-am întâlnit și am hotărât să ne mai dăm o șansă… Evident că, după ce ne-am apropiat din nou, am ajuns la aceeași concluzie: relația noastră nu mai merge, nu ne mai iubim și nu mai putem continua așa… Problema e că, după ”împăcarea” noastră, eu tocmai am descoperit că sunt gravidă! Îmi doresc foarte mult un copil, dar nu știu dacă mai vreau să rămân în relație cu tatăl lui. Încă nu i-am spus, nu știu ce să fac, să păstrez copilul sau să-l avortez? Te rog, dă-mi un sfat.

Adela răspunde:

Dragă Alina,

În momentul în care, în burtica ta, ceva este cât se poate de viu și crește, nu sunt sigură dacă sloganul ”e corpul meu și fac ce vreau cu el” are vreo relevanță în fața Universului. Dacă spui că îți dorești un copil, și îl avortezi din cauza tatălui său, nu ai de unde să știi dacă nu vei regreta amarnic într-o zi. Cine știe ce complicații pot apărea, atât în viața ta, cât și în ceea ce privește capacitatea corpului tău de a mai păstra o sarcină. Poate că acum este, pentru tine, cel mai bun moment să aduci pe lume un copil. Nu mi-ai dat niciun detaliu în legătură cu cauzele pentru care spui că nu merge relația cu acest bărbat, dar dacă ai rămas gravidă exact când te-ai hotărât să renunți, mie mi se pare că e un semn cât se poate de clar că n-ar fi rău să-i mai dai o șansă. Opt ani reprezintă o perioadă lungă de timp, nu poți să spui că, în toți acești ani, ai stat alături de o ființă cu defecte impardonabile. Măcar dă-i o șansă să afle că ar putea fi tată, cine știe, poate asta îl va aduce pe drumul cel bun. Dar, evident, acestea sunt doar niște sfaturi, tu știi cel mai bine, în inima ta, ce simți și ce-ți dorești.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News