Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Sunt o fată de 28 de ani, care s-a măritat acum 4 ani cu un băiat de aceeași vârstă și… cu ceva kilograme în plus. N-am dat atenție acestui aspect, ne înțelegeam atât de bine. Numai că, pe măsură ce a trecut timpul, el a pus kilogram după kilogram și acum a ajuns dizgrațios de gras! Are o burtă jenantă, nici nu pot să mă apropii de el! Ne înțelegem tot le fel de bine, până ajungem la discuția cu gabaritul lui. Nu are nici cea mai mică intenție să facă ceva în acest sens, dimpotrivă, mănâncă enorm și stă mai tot timpul pe canapea, la televizor. La muncă, nu se mișcă de pe scaun. Aș fi vrut să am și eu un soț normal, care să mă ajute la treburi, cu care să fac copii. Așa, parcă e un invalid pe care eu trebuie să-l îngrijesc. Te rog, dă-mi un sfat, cum să-l conving să se apuce de slăbit?
Adela răspunde:
Draga mea,
Să știi că până când nu va ajunge să-și dorească el foarte tare să slăbească, nu se va petrece nimic semnificativ. Dar dacă nu l-ai mai ”înțelege” tu atât? Dacă ai deveni mai distantă, chiar tăioasă? Dacă ai pleca vreo două săptămâni de acasă, amenințând că pleci de tot dacă nu are de gând să aibă o viață sănătoasă? Spune-i că nu te-ai măritat cu un invalid, că dacă la 28 de ani e așa, probabil că la 48 deja va fi în coșciug! Spune-i că îl iubești, dar nu poți continua așa, e ca și cum ai contribui la efortul lui de autodistrugere. Pleci tocmai pentru că vrei să salvezi această relație, și dacă nu înțelege acum, poate va pricepe mai târziu. Sigur, el poate să joace cartea victimei și să se deprime, stând și mai neputincios pe canapea, însă ai grijă, înainte de a pleca, să-l încurajezi și să-i spui că nu există eforturi care să nu dea rezultate, cu condiția ca omul să vrea. Sunt mii de filmulețe pe youtube cu persoane care au slăbit zeci de kilograme, dacă ei au putut, el de ce nu ar putea? Trimite-i zilnic câteva asemenea filme, dacă se uită, la un moment dat e imposibil să nu-l cuprindă motivația. Important este să nu intri și tu în inerția lui și chiar să crezi că va reuși. Și, când afli că s-a pus pe treabă, fii alături de el și susține-l din toate puterile.
Citește și: EXCLUSIV. Nea Mărin a ajuns spaima cameramanilor. Veteranul de la TV a intrat în război cu echipa de filmare
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!