Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citeşte în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Mara: Am 24 de ani și am o relație de aproape cinci ani, însă recent am decis să luăm o scurtă pauză, să vedem cum ne merge și pe cont propriu. Amândoi eram la prima relație serioasă, prima experiență sexuală. După nici o lună, m-am împăcat cu Alex, căci îmi era dor de … „relație”, adică să fac ceva cu cineva, să nu mai fiu singură. În acest timp, însă, am avut o o aventură cu un alt băiat, o aventură de o noapte extrem de intensă, iar acum nu mai pot fac nimic cu Alex. Simt că este prea anost, dar nu știu cum sa îi explic că aș vrea să experimentăm și altele.
Adela răspunde:
Draga mea,
Prima experiență sexuală, cu toate că este atât de tulburătoare, nu este nici pe departe cea mai puternică, la fel cum nici prima relație nu este neapărat. Însă, dacă nu ai fi avut termen de comparație, nici nu te-ai fi gândit la asta acum. Faptul că acea aventură ți-a deschis orizontul este un lucru bun, te ajută să te orientezi spre progres, însă dacă asta te face să nu-l mai iubești pe Alex… încep să mă întreb cât de profunde sunt sentimentele tale față de Alex, de fapt. Atunci când iubești, îi ierți celuilalt o mulțime de defecte, inclusiv că nu e atât de priceput în dormitor. Iar dacă apare o aventură, aceasta îți reaprinde flacăra pasiunii față de omul iubit. Așa cum descrii tu lucrurile, aventura ta a stins această flacără. Cine știe, poate ți-ai dat seama că nu erai atât de potrivită cu Alex, până la urmă. Totuși, te sfătuiesc să ai răbdare cu el. Dacă reușești să intri într-o stare de jucăușenie și umor, o să-l faci și pe el să vină după tine. Arta amorului nu se învață la școală dintr-un motiv foarte simplu: dacă ajungi să fii prea serios în pat strici totul. S-a întâmplat ca acel băiat, cu care tu ai avut o aventură, să fie mai priceput sau mai compatibil cu tine din punct de vedere sexual. Dar, dacă îl iubeai, rămâneai cu el, nu? Din moment ce te-ai întors la Alex, înseamnă că el e mult mai important pentru tine, totuși. Mai dă-i o șansă, învață-l și pe el ce ai descoperit tu. În dragoste primești întotdeauna totul pe tavă…