Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am cunoscut pe cineva mult mai tânăr decât mine, dar nu știu ce să fac”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citeşte în Libertatea sfaturile ei.

Bună Adela,

Să fiu sinceră nici nu știu cu să încep sau dacă o să mă simt mai bine dacă îți scriu. Am o poveste pe care eu sunt cea care a încurcat-o rău de tot. Sper să nu te superi dacă îi prea lungă povestea. mi-aș dori să mă ajuți cu un sfat, cred că ai rămas ultima persoană. Mă numesc Claudia și am 31 de ani. Sunt într-o relație de 14 ani, nu suntem căsătoriți (acuma într-un fel mă bucur) nu avem nici copii. Am ajuns să stau cu el atâția ani pentru ca părinții mei au plecat din țară, s-au mutat în America pe vremea când eu mă apropiam de vârsta de 20 de ani, dar aș minți să spun că tot ce am trăit împreună cu el a fost urât, dar de la bun început totul s-a petrecut după placul lui sau după placul mamei lui. Am renunțat la tot din cauza lui, prieteni, familie, l-am ales pe el și asta a fost cea mai mare greșeală a mea, m-am trezit singură în România, nu aveam la cine să ma duc, pot să spun că nici părinți mei nu au fost cei mai buni, eu am fost crescută de bunici, în comparație cu fratele meu.

Nu știu din ce cauză mă simt așa, știu că am simptomele unei persoane care suferă de depresie.

La început am fost naivă și am făcut tot ce își dorea el și ce îmi zicea mama lui. Adică am fost convinsă chiar să iau anticoncepționale chiar dacă eu nu eram convinsă și din cauza pastilelor m-am îngrășat enorm iar acuma am chisturi în sâni.

Primele mele probleme mele au început undeva la vârsta de 24 de ani după ce terminasem facultatea și cumva intrat în rutină, atunci am început să simt lipsa alor mei. Îmi aduc aminte că era Crăciunul și eram foarte tristă, eram acasă la părinții (la ai mei nu am ținut niciodată sărbătorile din cauză că nu au vrut el și mama lui) și singurul lucru pe care mi l-a spus a fost să nu mai plâng că ii stric lui Crăciunul. În perioada asta am avut o depresie foarte urâtă, plus insomnii vreo 3-4 luni.

Acum 4 sau 5 ani a reușit cu ajutorul părinților lui să își cumpere un apartament. Părinți meu nu au avut posibilitatea financiară să ne ajute cu apartamentul așa de mult ca ai lui și cred că nici nu prea vroiau, dar acuma le dau dreptate, locuința e pe numele lui. Și din cauza banilor a ieșit certă, mai ales cu mama lui, iar de fiecare dată îmi spunea sa tac, să uit și să las așa.

Problema ii ca am ajuns la momentul când nu mai pot să tot uit. Nu puteam să plec din casa lui că nu aveam unde să mă duc mai ales când îmi zicea că dacă plec o să schimbe yala, nu aveam curajul nici să ies din casă.
Nu a avut încredere în mine niciodată, nu am putut să fac niciodată nimic, tot timpul vroia să știe ce fac unde sunt și, dacă nu îi convenea ceva, trebuia să mă opresc, nici măcar să am conturi pe rețelele de socializare nu am putut să îmi fac.

Primăvara trecută picasem din nou în depresie și îmi era frică că îmi doream să mor așa că am căutat un psiholog și am început să ma duc la el săptămânal, dar din păcate a trebuit să renunț pentru că nu mai avea nici un rost să mă tot duc pentru că nu puteam să schimb nimic la mine. Prietenul meu mi-a zis că tare mult m-am schimbat și că numai rău mi-a făcut, însă mie îmi pare rau că a trebuit să renunț la el, deoarece psihologul era singurul cu care puteam vorbi.

O singura dată am fost numai noi doi într-un concediu, asta a fost la sfârșitul verii trecute și aici s-a întâmplat lucrul pe care nu credeam că mie mi se poate întâmpla. Nu l-am înșelat niciodată până atunci, nici măcar nu vroiam. Am cunoscut pe cineva, problema e că el e cu mult mai tânăr decât mine, suntem din orașe diferite la peste 500 km, dar ne-am vizitat în secret, el de mai multe ori iar eu o singură dată. Eu am terminat facultatea în 2009 iar el este în ultimul an de facultate și încă stă cu părinții lui. Am reușit să fug până la el când prietenul meu era în vizită la părinții mei.

Chiar nu știu ce să fac, el îi mult prea tânăr pentru mine, chiar dacă tot îmi zice că nu.

De când a venit de la părinți mei suntem certați într-un fel, nu l-am mai lăsat să ma atingă. Văd că suferă, dar mi frică că dacă cedez lucrurile vor reveni la cum a fost. Nu este prima oară când cedez și tot frumosul ține câteva luni, după care tot la fel va fi.

Oare merită să cedez și să îi mai dau o șansă sau să lupt pentru o altă relație?

Teoretic îmi este frică de orice nou mi se întâmplă, dar momentan mă plimb pe stradă și mă apucă plânsul din senin. Era să mă calce o mașină și primul meu gând a fost: „de ce nu a făcut-o?”. Mi-e frică de mine, mi-e frică că aș putea face vreo prostie. Nu știu ce să fac nici măcar cu cine să povestesc.

Îți mulțumesc că ai avut răbdare să citești.

Adela răspunde:

Draga mea,

Relațiile în care ajungem să fim nu sunt niciodată întâmpătoare. Ele reflectă lecțiile pe care trebuie să le învățăm de la viață, ne dau informații prețioase despre noi înșine. Atmosfera emoțională în care am copilărit este extrem de importantă, ea este cea care ne face să fim atrași de un anumit tip de partener și nu altul. Dacă tu depinzi acum de acest bărbat, este pentru că încă nu ți-ai rezolvat problemele în relația cu părinții tăi, în special cu mama ta. Amintește-ți cum te făcea să te simți: cumva neglijată și nesemnificativă? Avea răbdare să te asculte, sau te trimitea în camera ta? Își ținea vreo promisiune față de tine, sau te considera o ”cantitate” nesemnificativă? Acestea și multe altele asemenea sunt întrebări la care trebuie să răspunzi, dacă vrei să te liniștești. După 14 ani de relație toxică nu e ușor să-ți revii, dar va trebui să faci eforturi, pentru că ai toate șansele. Îmi dau seama că te-ai obișnuit să fie rău, în așa măsură încât nici nu poți să-ți imaginezi cum ar fi să fie bine. Chiar dacă tu crezi că băiatul de care te-ai îndrăgostit mai nou reprezintă soluția pentru tine, sfatul meu este să nu te grăbești. Ar fi ca și cum ai cădea din lac în puț. Cel mai bine ar fi să-ți concentrezi toate resursele pentru a deveni independentă. Găsește-ți un job, mută-te singură. Roagă-i pe ai tăi să te ajute. Dacă ai reuși să te rupi din această nebunie, ai vedea că vei avea un sentiment de ușurare. Și, da, ți-ar face foarte bine să revii la terapie. Ai și tu dreptul de a fi fericită în viața ta.

Urmărește-ne pe Google News