Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „După o ceartă, a ajuns să îmi dea și un picior în spate. Dar aș vrea sa mă întorc la el”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună Adela,

Numele meu este Alina, am 19 ani și 7 luni. Când am împlinit vârsta de 18 ani, am cunoscut un bărbat, cu 12 ani mai mare decât mine. Ne-am îndrăgostit pe loc. La o săptămână după ce ne-am cunoscut m-am mutat la el. Până de curând am avut o relație foarte frumoasă, eram fericiți, ne iubeam și nu puteam sta unul fără celălalt. Însă, acum o lună de zile au început neînțelegerile. Ne certăm din orice, nu îi mai place mâncarea mea. Nu îi mai convine nimic din ceea ce fac. Acum câteva zile, ne-am certat foarte tare pentru că nu i-a plăcut mâncarea făcută de mine, eu de fel sunt o persoană care trebuie lăsată în pace atunci când sunt nervoasă. După această ceartă, a ajuns să îmi dea și un picior în spate (un șut în fund), atunci mi-am făcut bagajul și am plecat la părinții mei.

Acum vorbim mereu, îmi spune că mă iubește și că vrea să mă întorc. Eu cu părinții nu mă înțeleg deloc, mă cert tot timpul cu ei. Aș vrea sa mă întorc la el, însă, știu că dacă m-aș întoarce, părinții nu ar vrea sa mai audă de mine, pentru că ei nu sunt de acord cu relația noastră. Tu ce mă sfătuiești? Aștept răspunsul tău.

Mulțumesc frumos și o zi frumoasa să ai.

Adela răspunde:

Dragă Alina,

După cum știi de la matematică, plus și cu minus dă zero. Plusul este simbolul masculinului, minus – al femininului. Dacă le pui să locuiască împreună, atracția dispare. De aceea, cele mai multe cupluri se confuntă cu plictiseala și rutina, de pasiune și fascinație ”ca la început” nici nu mai vorbim. Oamenii de știință au descoperit că, în primele săptămâni, luni – la unii chiar ani! – de când se îndrăgostesc, hormonii susțin atracția și armonia în cuplu. După ce trece această perioadă în care cei doi se cunosc din ce în ce mai bine, hormonii încep să producă starea de respingere, de aceea apar acele certuri din nimic. De ce? Pentru că natura dorește ca specia să se perpetueze și, după ce consideră ea că amorul a fost de ajuns pentru a da urmași, trage concluzia că și-a făcut treaba.

Mutatul împreună nu face decât să dea motive nesfârșite pentru aceste certuri din nimic. Dar, nu dispera. Problemele apar mai ales în cazul acelora a căror relație se bazează pe atracție sexuală. Dacă sunt implicate și sentimente mai profunde, acele certuri apar mai rar, la unii aproape neglijabil. Dacă în relația ta au apărut certurile, e clar că aveți nevoie să dezvoltați și alte zone de comunicare, în afară de cea sexuală.

Care este cel mai important lucru pe care îl faceți când sunteți împreună? Vă faceți planuri de viitor? Nu te sfătuiesc să te muți înapoi cu el, e ca și cum schimbi un ”stăpân” pe altul. Nu te mai constrâng ai tăi, te cerți în schimb cu el. Când o să fii și tu liberă în viața ta? Ideal ar fi să-ți găsești un job care să-ți asigure un trai decent, în așa fel încât să-ți poți permite să locuiești singură, cu chirie, până când vei fi sigură că el este acela cu care te-ai hotărât să rămâi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
FANATIK.RO
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI