ComenteazăAdela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Sunt Nico şi sunt văduva de 3 ani. Am un băiat de 25 ani și am avut o căsnicie fericită de 25 de ani, dar nu te poţi pune cu destinul. A fost şi îmi este foarte greu fără el. Am fost convinsă că în viaţa ce urmează să o trăiesc nu aş putea să mă mai uit vreodată la un bărbat sau să-mi placă cineva, dar uite că s-a întâmplat… Nu e deloc bine ce mi se întâmplă, pentru că lucrurile sunt tare complicate. el este coleg cu mine şi este căsătorit cu doi copii, eu am 50 ani, el 44 ani. Nu am crezut că poate cineva să mă placă. Pe scurt, e coleg cu mine din vara lui 2015, nu mi-am dat seama că mă place decât acum când pun toate lucrurile cap la cap. De când a venit în firmă, de a două zi, a început să-mi dea mesaje, emailuri, să mă încurajeze, să mă întrebe mereu dacă am nevoie de ceva, să mă ajute la muncă şi chiar mă ajută tot timpul la multe lucrări ( am foarte mult de muncă). În fiecare dimineaţă îmi dădea email să mă întrebe ce fac, cum mă simt. S-a întâmplat să fiu în medical şi mereu îmi dădea mesaje, mă sună să mă întrebe cum mă simt. După un an de zile în care nu m-am uitat la el sub nici o formă că la un bărbat, mi-am dat seama că mă place. În vara aceasta, în iulie 2016, până să plece în concediu, m-a invitat în pauza de masă să bem o cafea pentru a-mi spune ceva important. Mă invitase de nenumărate ori, dar eu niciodată nu aveam timp sau nu vroiam să-mi fac. Și acum m-am scuzat politicos că nu am timp. Până să plec de la serviciu, am primit de la el un email în care îmi spunea că mă place foarte mult, că a avut nevoie de mult curaj pentru a-mi spune lucrul asta, că se gândeşte nonstop la mine şi, fără să mă supăr sau să pară deplasat, dar ar vrea, când consider eu, să depăşim relaţia de colegialitate. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mintea mea, dar mi-am dat seama că şi eu îl plac. De atunci în fiecare zi vorbim pe email vrute şi nevrute, niciodată nu îi dau eu prima email. Mă sună seara după ce pleacă de la serviciu. A îndrăznit şi mi-a zis de multe ori că vrea să vină la mine acasă, el stă în Bucureşti, eu în alt oraş. Se dă în mine o luptă continuă. ce să fac? Dacă accept, nu e corect pentru că are soţie şi copii. Am început să-l plac, ce să fac? Acum mă gândesc eu tot timpul la el, dar cred că e bine să nu dau curs la nimic. Te rog să mă ajuţi cu un sfat. Mulţumesc!
Adela răspunde:
Draga mea,
Tu te pui în locul soției lui și nu vrei să-i faci ceea ce nici ție nu ți-ar fi plăcut să ți se facă, atunci când erai căsătorită. Iată cum ne pune viața să jucăm mai multe roluri, pentru a învăța mai multe lecții. Nu zic să dai frâu liber sentimentelor tale, dar nici să nu le ignori. Când Dumnezeu ne pune în inimă iubire, nu o refuzăm, e ca și cum am refuza să trăim. Dacă simți iubire, trăiește-o. Dacă îl iubești cu adevărat pe acest bărbat, vei ști cum să ai o relație cu el în așa fel încât să-i respecți și relația cu soția lui. Nu trebuie să-l desparți de ea, dimpotrivă. Să faci din această prietenie ceva atât de special încât să-l ajute și în căsnicia lui – care, fie vorba între noi, n-o fi nici ea pe roze. Dacă ar fi fost, probabil nu ar fi apelat la tine… Prin urmare, sfatul meu acesta este: iubește-l în așa fel încât să-i faci bine. Dacă lucrurile degenerează, retrage-te imediat, pentru că vei suferi și tu și toți ceilalți implicați în această poveste. Desigur, poți și să nu faci nimic, și să te chinui să înăbuși în tine aceste sentimente, alegerea îți aparține. Dar, după cum vezi, iubirea este guvernată de legi care ne scapă nouă, muritorilor de rând.