Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Fiul meu de 20 de ani s-a îndrăgostit lulea de o domnița cu 7 ani mai mare decât el. El e student la București, stă la cămin, cu încă 3 băieți in camera. Ea stă cu părinții, deci nu prea au cum sa se întâlnească, așa că într-o zi m-am pomenit cu ea la noi, la Ploiești. Oi fi eu mamă de băiat, dar ce sunete s-au auzit din camera lui, m-au cam speriat puțin, erau mai ceva ca-n filmele porno. Nu știam cum să reacționez, așa ca am plecat de acasă pana când au terminat, m-am făcut ca plouă. Bine ca taică-său era la țară, că nu știu ce s-ar fi întâmplat. Ce sa fac, să-l las să continue relația cu ea sau să-l opresc? Nu știu unde duce asta, e și mai mare decât el și clar nu e fată serioasă, te rog, dă-mi un sfat.
Adela răspunde:
Draga mea,
Dacă fiul tău are 20 de ani deja, nu prea mai poți să-i interzici să aibă o relație. Poți însă să nu-i permiți să se mai întâlnească cu fata în casa părintească. Cu atât mai mult cu cât, din câte spui, reiese că nu e pe banii lui. Câta vreme depinde de voi ca părinți, are obligația să vă respecte anumite cerințe, chiar dacă e major. Dacă ține neaparat să aibă experiențe sexuale ca-n filme, să fie capabil să se întrețină pe el mai întâi, și apoi și pe o femeie. Dacă e dragoste adevărată, vor găsi ei o cale să se întâlnească fără să vă mai deranjeze pe voi, părinții. Dacă e doar o aventură, va trece repede.