Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

M-am despărţit acum câteva luni de fostul meu prieten, pentru că era foarte posesiv şi mă controla foarte mult. Nu puteam să primesc un SMS fără să mă oblige să i-l arăt, la toate ieşirile cu prietenii trebuia să vină şi el, să se asigure că nu îl înşel, îmi controla pagina de Facebook şi nu mă lăsa să accept nicio cerere de prietenie de la niciun alt băiat. Pe scurt, trăiam sub controlul lui, lucru pe care nu l-am mai suportat şi din cauza asta m-am despărţit de el.

Nu s-a împăcat niciodată cu ideea şi a continuat să mă caute, să mă sune, să îmi lase mesaje după ce ne-am despărţit. De curând am început o altă relaţie, iar el a aflat şi, fireşte, nu i-a picat bine. Mi-a lăsat un mesaj urât în care ne-a ameninţat pe amândoi şi despre el mi-a zis că „îi rupe capul” dacă îl prinde pe stradă. După un timp, a picat în cealaltă extremă. Practic, fostul meu iubit l-a amenințat pe actualul și mă urmărește non-stop.

A început să-mi lase mesaje pe Facebook, comentarii siropoase la poze, mesaje private în care spune că încă mă iubeşte şi că e sigur că şi eu încă îl iubesc, iar o dată mi-a trimis un buchet mare de flori acasă. Am încercat să-i explic că nu mai poate fi nimic între noi şi că să uite de mine, la fel cum am uitat şi eu, dar mi-a promis că va face tot posibilul să mă facă să mă despart de actualul şi să mă ia înapoi.

Prietenul meu de acum a fost destul de înţelegător până acum, dar începe să se sature şi el de obsesia fostului pentru mine. M-a sfătuit să mergem la poliţie să depunem plângere, dar mi-e teamă de cum o să reacţioneze fostul şi nu vreau să agravez situaţia. Nu prea ştiu ce să fac… Un sfat din partea ta mi-ar fi de mare ajutor. Mulţumesc anticipat pentru răspuns.

Adela răspunde:

Dragul meu,

Fostul tău iubit dă dovadă de o posesivitate vecină cu patologicul. Nu pot să-mi dau seama până unde ar merge cu aceste manifestări, dar oricum va trebui să-l confrunți încă o dată. Te întâlnești cu el într-un loc public, unde îi explici foarte ferm că ceea ce face este o dovadă de boală psihică, că trebuie să înțeleagă că relația dintre voi s-a încheiat și să-și vadă mai departe de viața lui. Ca lecție, să urmărească să nu mai fie atât de posesiv, pentru că așa poate să piardă toate persoanele de care se îndrăgostește pe viitor. Să-i spui să se ducă la psiholog să se trateze, pentru că nu e normal să fii atât de obsedat. Și, dacă nu înțelege, să-l ameninți că o să depui plângere la poliție, pentru că a devenit periculos. Ar fi bine ca cineva de încredere să fie pe aproape, să poți pleca de la această întâlnire fără incidente neplăcute. Nu te sfătuiesc să-l chemi pe actualul iubit, să nu ajungă să se încaiere în public – ar fi penibil. Iar dacă nu se potolește, chiar este necesar să faci acea plângere. Este și spre binele lui, să înțeleagă că are o problemă serioasă, și al tău, dacă altă soluție de a te desprinde din această relație toxică nu există.

 
 

Urmărește-ne pe Google News