Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Bună, Adela,
În urmă cu un an am început o relaţie cu un bărbat cu 25 ani mai mare decât mine (eu am 23 de ani, el are 48), care este tatăl celei mai bune prietene şi în acelaşi timp cea cu care împart un apartament. Primele luni am reuşit să ţinem secretă relaţia, dar într-o zi s-a întâmplat să îl prindă la noi acasă, iar atunci nu ne-am mai putut ascunde. Din acea zi, prietenia dintre noi s-a rupt. Ea mi-a reproşat faptul că din cauza mea, părinţii ei nu se mai pot împăca (sunt divorţaţi). Asta în condiţiile în care ea a făcut tot posibilul ca tatăl ei să se întoarcă la fosta soţie, însă când el i-a spus că are pe altcineva în viaţa lui, totul s-a năruit în sufletul ei. Acum abia ne mai vorbim, deşi locuim în acelaşi apartament, din care nu vrem niciuna să ne mutăm, pentru că nu avem suficienţi bani ca să ne închiriem singure o locuinţă. Dar atmosfera din casă este foarte tensionată. Eu sunt în continuare cu tatăl ei, lucru care o deranjează în mod vizibil, mai ales atunci când nimerim în aceeaşi încăpere, iar telefonul îmi sună şi vede că el este cel care mă apelează. Aş vrea să găsesc o soluţie să îmi recâştig prietena, fără să îl pierd pe el. Cum să fac? Ce să-i zic?
Adela răspunde
Draga ma,
În primul rând, ar fi bine să-i ceri iertare prietenei tale că nu i-ai putut mărturisi de la început ceea ce s-a petrecut între tine și tatăl ei. Vorbește-i despre felul în care l-ai descoperit tu ca bărbat, ce calități minunate are. Ești conștientă că există o diferență foarte mare de vârstă între voi, dar uite că inima nu ține cont de așa ceva. Ia-o la coarda sensibilă. Spune-i că știi că ea își dorește să-și împace părinții, dar nimeni nu poate dicta nimănui ce să simtă. La fel cum nici ei nu i-ar plăcea ca părinții ei să-i bage pe gât un bărbat cu care ea n-ar vrea să fie, nici ea nu este cazul să-i forțeze pe părinții ei să mai fie împreună dacă ei nu vor. În definitiv, nu tu i-ai despărțit, ei erau deja divorțați când ai apărut în peisaj. Mai spune-i că viața noastră pe pământ are o limită, că la final ne vom întreba care a fost scopul și, dacă am reușit măcar pe porțiuni mici să fim fericiți, atunci putem spune că nu am trăit degeaba. Dacă ea nu înțelege acum alegerea tatălui ei, poate o va înțelege mai târziu, pentru că niciodată nu știi în ce situații te va duce valul vieții. Oricum, relația dintre tine și această fată este încă expusă, pentru că totuși diferența de vârstă dintre tine și tatăl ei își va spune cuvântul în mod dureros la un moment dat, nu se știe cum vor evolua lucrurile în viitor. Dacă ea este atât de supărăcioasă, va fi cu greu dispusă să înțeleagă dacă, să zicem, tu și cu el veți hotărî într-o zi, de comun acord, să puneți capăt acestei relații. Dacă lucrurile devin insuportabile sub același acoperiș cu ea, te poți gândi să te muți cu altcineva. Poate chiar cu el?
Pământul a fost lovit de cea mai puternică furtună magnetică din ultimii 20 de ani. Ce urmări are putea avea | VIDEO