Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,
Mă numesc George și m-am căsătorit cu o actriță de filme pentru adulți din greșeală. De ce zic din greșeală? Pentru că până acum câteva luni nu am știut cu ce se ocupa ea în trecut. Am aflat de la un prieten, care i-a găsit pe un site una dintre „producții”. Evident că am luat-o imediat la întrebări și ea s-a apărat, că era tânără, că avea nevoie de bani, că alt job nu și-a găsit (dar nici altul mai bun nu s-a chinuit să-și găsească). Acum, am ajuns papagalul prietenilor mei, care mă iau la mișto ori de câte ori mă văd. I-am cerut să divorțăm, dar m-a implorat plângând să nu o las, că o să-i afle toată lumea secretul și că are nevoie de mine să-i fiu alături. Eu însă nu vreau să trăiesc lângă o mincinoasă. Ce ar trebui să fac în situația asta? Să o iert, mi-e cam greu, să-ți spun sincer…

Adela răspunde:

Dragă George,

Dacă tu nu poți s-o ierți, nu prea mai este nimic de făcut, în pofida rugăminților ei. Totuși, faptul că mi-ai cerut sfatul arată că mai este o speranță. Răspunde sincer: dacă ai fi știut de la început, ai mai fi luat-o de soție? Tu ce ai găsit la ea când te-ai îndrăgostit? Ai lăsa-o doar pentru că te-a mințit sau pentru că, în adâncul inimii, ți-e teamă să nu fie o femeie ușoară?

Hai să-ți spun care este avantajul tău în toată această situație. Faptul că a fost actriță de filme porno arată că este o femeie dezinhibată, alături de care ai toate șansele să nu te plictisești niciodată în dormitor. Oare faptul că prietenii te iau peste picior nu arată și că sunt un pic invidioși? Gândește-te, visul oricărui bărbat care se uită la un film porno este să o aibă pe protagonistă – iar tu trăiești asta în fiecare zi. Altcineva ar spune că ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap!

Așadar, gândește-te ce e mai important pentru tine: să fii alături de o femeie pe cinste, după care suspină în taină sute de bărbați sau să scapi de gura lumii? Poți să le spui că nu e ea, că li s-a părut, mulți oameni se aseamănă între ei, plus că machiajul de film te schimbă un pic. Sincer, mă și mir că au recunoscut-o. Dacă amândoi sunteți hotărâți să negați, până la urmă gura lumii va uita. Rămâne o singură întrebare: tu o iubești cu adevărat pe femeia asta? Dacă o iubești, ți-am dat deja multe motive să o înțelegi, să nu o mai judeci și să o ierți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News