Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Mă numesc Alexandra, am 20 de ani şi doi copii minunaţi. Locuiesc împreună cu logodnicul meu (28 ani). Problema la noi este legată de viaţa sexuală. Am zile când mă simt epuizată şi pur şi simplu nu îmi mai arde să fac dragoste. Şi de aici pornesc şi reproşurile din partea lui cum că eu încă mă mai gândesc la fostul. Mă ameninţă că îşi va căuta o alta care să îi satisfacă nevoile şi că nici să nu îmi treacă prin cap că el va sta după mine să îmi treacă oboseala. Menţionez că am un băieţel de 1 an şi 11 luni şi o fetiţă de 3 luni. Mă simt epuizată. El nu vrea să mă înţeleagă. Te rog sfătuieşte-mă. Mulţumesc.
Adela răspunde:
Dragă Alexandra,
În primul rând, tu trebuie să scapi de sentimentul de vinovăție față de el, cum că nu poți să-i îndeplinești lui poftele. Gestul de a face dragoste ar trebui să vină în primul rând din iubire, că doar de aceea suntem oameni și nu animale, ne bazăm și pe sentimente, nu numai pe instincte. Așadar, în situația pe care o descrii, soțul tău este cel care ar trebui să se simtă vinovat, nu tu. El dă dovadă de un egoism feroce, de o completă lipsă de empatie și de iubire față de tine. Prin urmare, nu ezita să-i punctezi toate acestea cu fermitate, să se trezească din orbire. Fii puternică, nu-l lăsa să te domine, pentru că tu ești cea care are dreptate, nu el.
Dacă preferă să fie un animal, n-are decât să se ducă la altele. Halal model pentru copiii pe care a știut să și-i facă, dar nu e în stare să fie cu adevărat capul familiei. Spune-i că nu e singurul bărbat de pe lume, că dacă continuă să fie așa iresponsabil și imatur o să rămână și fără tine, și fără copii. Nu te lăsa călcată în picioare, Alexandra. Copiii vor crește cât ai clipi, vor fi din ce în ce mai independenți și vor pleca pe drumurile lor.
Dar e foarte important ca relația ta cu tatăl lor să fie cât mai clară și curată. Cu cât îi spui lucrurile care contează la timpul lor, cu atât veți avea pace și armonie. Dacă nu e în stare să te înțeleagă, și pentru el e mai important să-și satisfacă poftele decât să fie alături de tine, atunci să plătească pensie alimentară toată viața. Pune-l și pe el să aibă grijă de copii măcar o zi, să vedem dacă seara mai are putere și chef de ceva. Și el nu a purtat în pântec timp de nouă luni un copil, să vadă cum te simți după o furtună hormonală. Dacă ar fi mai atent și înțelegător, poate și tu ai dori să faci dragoste cu el.
Citește și: Marian Godină intervine în scandalul dintre medicul Cristescu și polițiști. „V-a oprit vreodată Poliția și ați ajuns să fiți târâți sau bruscați?”