ComenteazăAdela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Mă numesc Dan şi am 26 de ani. Sunt într-o relaţie de doi ani cu o fată, Cecilia, de aceeaşi vârstă cu mine. Ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, colegi de facultate ai mei şi foşti colegi de liceu cu ea. Ne-am plăcut de la prima vedere şi nu a durat mult până am devenit un cuplu. La trei luni de când am început relaţia, am decis să facem cunoştinţă şi cu părinţii noştri. Cu ai ei mă înţeleg de minune, însă ai mei nu o plac de niciun fel.
Eu am terminat o facultate de inginerie şi la scurt timp după absolvire, m-am angajat într-o companie IT, pe un salariu frumuşel. Cecilia lucrează în asistenţă socială, unde salariile nu sunt foarte mari. Asta îi deranjează pe părinţii mei, care spun că nu e de nasul meu şi că mai bine mi-aş găsi pe cineva cu carieră, cu care să fac o avere şi pe care să nu ajung să o întreţin. Se poartă urât cu ea când ne întâlnim şi îi bat apropouri să meargă să facă şi ea nişte cursuri de calculatoare, ca să îşi găsească un serviciu mai bun. Am ajuns să mă cert frecvent cu Cecilia din cauza asta, iar ea mi-a spus că nu o să mai suporte prea mult situaţia asta. Mi-a zis că ori discut cu ai mei şi îi pun la punct, să nu se mai implice în relaţia noastră, ori o termină cu mine.
Eu am încercat să vorbesc cu ei, am încercat să le explic, dar mi-e ruşine să fiu mai tupeist cu ei şi să risc să mă cert definitiv cu ei. Nici pe ea nu vreau să o pierd şi ştiu că asta risc, dacă nu rezolv urgent problema cu părinţii mei. Ce sfat îmi dai?
Adela răspunde:
Dragă Dan,
A venit momentul să te întrebi ce-ţi doreşti în viața ta. Până nu de mult ai fost copil, ai depins de familie, dar acum eşti pe picioarele tale. Cecilia are dreptate când îţi spune că ar trebui să-i pui la punct pe ai tăi. Cântăreşte şi tu opţiunile: rămâi cu ai tăi, care te apreciază dar îţi şi controlează viaţă – sau, cel puţin, aşa ar dori – dar singur, sau rămâi cu Cecilia, în conflict cu familia ta, pe care eşti nevoit să o ţii la distanţă. Dar, gândeşte-te bine: cine ştie când o să mai întâlneşti o fată ca ea? Persoanele care lucrează în asistenţă socială sunt de foarte multe ori fiinţe voluntare, sufletiste, care sunt alături de tine la bine şi la greu.
Dacă dai peste vreo carierista înfocată, aşa cum vor ai tăi, dar care nu face diferenţa între viaţa de familie sau viaţa profesională? Speculez, oricum nu contează. Important este ceea ce simţi tu faţă de această fată. O iubeşti, simţi că ai putea să traversezi mările vieţii împreună cu ea? Dacă da, atunci ai curajul să-i înfrunţi pe ai tăi, pentru că nu mai eşti un copil. Dacă văd că eşti hotărât, mai devreme sau mai târziu îţi vor respectă decizia. Altfel, îţi vor pretinde toată viaţă să-i asculţi.
Când o să fii şi tu pe cont propriu? Pe părinţi, ca şi pe copii, cum îi educi aşa îi ai. După un timp de distanţă, vor face orice să nu te piardă.