Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „S-a întâlnit cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, iar el a aflat şi de atunci o ţin numai în certuri”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună, Adela

Mă numesc Daniela şi mi-am făcut curaj să scriu despre o problema cu care mă confrunt. Este vorba de sora mea mai mică. Este într-o relaţie de 5 ani şi totul părea să meargă bine în relaţia lor; în primăvară au mers în vacanţă în Anglia şi acolo a cerut-o de nevastă. Dar de aproximativ 2 luni parcă a venit furtuna în relaţia lor. Ea s-a întâlnit cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, iar el a aflat şi de atunci o ţin numai în certuri. Sora mea mi-a povestit că el are un comportament agresiv şi este prefăcut în faţa celor din jur şi acest comportament îl are dintotdeauna, dar ea a trecut cu vederea tot timpul şi îi făcea pe plac mereu. Dar bărbatul cu care s-a întâlnit a făcut-o să realizeze că merită altceva decât să trăiască mereu în umbra prietenului ei. Ea mai spune şi că din cauza comportamentului prietenului ei s-a întâlnit cu altcineva.

Problema este că orice se întâmplă da vină pe ea, iar el nu îşi recunoaşte greşelile (el se crede perfect). Pe lângă faptul că e agresiv verbal, e agresiv şi fizic. A dat în sora mea. Şi de 2 luni de când a început coşmarul, sora mea e mereu deprimată, vrea să se despartă de el, dar spune că nu vrea să-i facă rău şi nu înţelege că a ajuns să îşi facă rău ei. În urmă cu câteva zile, el s-a certat cu soţul meu şi a început să îi reproşeze faptul că l-a ajutat şi ne-a jignit pe toţi, iar sora mea nu i-a luat apărarea pentru că a văzut că el a pornit scandalul şi s-a certat cu ea din cauză că nu i-a luat apărarea.

Toată lumea o sfătuieşte să se despartă de el, dar ea nu ştie ce vrea. Te rog spune-mi cum să o sfătuiesc, ce aş putea face pentru ea pentru că mă doare să o văd mereu deprimată şi dezorientată.

Mulţumesc.

Adela răspunde:

Dragă Daniela,

Orice ți-aș spune eu acum, oricum nu contează, pentru că sora ta este cea care trebuie să ia o hotărâre. Noi, cei care observăm lucrurile din afară, nu putem trăi în locul ei. Evident că, dacă prietenul ei a ajuns să dea în ea, cea mai înțeleaptă decizie a ei ar fi să se despartă de el. Dar, iată că, oricât de logic ar părea, ea ezită. Cine știe ce lecție are ea de învățat din această relație.

Cine știe ce test îi dă viața și ea trebuie să-l treacă. Poți să-i spui o dată, de două ori, de trei cum se vede de la tine. Poți să-i dau sfatul cel mai bun din lume – tot ea este cea care va acționa așa cum îi va dicta conștiința ei. Explică-i că, în realitate, ea nu are nicio obligație față de prietenul cel violent, câtă vreme încă nu s-au căsătorit.

De asemenea, dacă ea nici nu s-a căsătorit și deja și-a dorit să fie cu altcineva, e clar că se aruncă într-o combinație care va sfârși rău. Mai spune-i și că viața noastră are o durată limitată, că anii tinereții trec și nu se mai întorc, și să nu se trezească la bătrânețe, când nu mai poate face aceleași lucruri ca acum, că regretă. Dacă, după ce îi dai toate aceste argumente, ea se încăpățânează s-o țină pe-a ei, las-o. Fii fermă și chiar distantă. Dacă nici răceala ta nu o va face să simtă că e grav, înseamnă că asta-i soarta ei, n-ai ce-i face. Numai ea știe ce-i în sufletul ei.


Citește și: Cel mai sexy detectiv privat din Marea Britanie. Cum arată femeia care prinde bărbații care își înșală soțiile

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cu ce să speli geamurile obligatoriu ca să fie curate lună și să nu mai aibă pete. Soluția e bună și pentru ramele din termopan, trebuie să respectați regula “zilelor înnorate”
FANATIK.RO
Cu ce să speli geamurile obligatoriu ca să fie curate lună și să nu mai aibă pete. Soluția e bună și pentru ramele din termopan, trebuie să respectați regula “zilelor înnorate”
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Elle.ro
Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI