Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Problema mea e ”simplă”. Pur și simplu, soțul meu nu dorește să avem copii, iar eu îmi doresc acest lucru cel mai mult pe lume. Suntem împreună de 9 ani, el e cu 13 ani mai în vârstă decât mine și deja nu știu ce mai sper. Eu cred că, dacă bărbatul care e lângă tine nu dorește aceleași lucruri ca și tine, nu te iubește cu adevărat. Atât de mult ne-am certat pe subiectul acesta că nici nu mă mai pot apropia de el, darămite să mai deschid discuția. Tace supărat și parcă orice fac nu-i bine. Nu știu cât mai pot să rezist așa. Ți-am scris, că poate ai o idee, cum aș putea să rezolv această situație?
Adela răspunde:
Draga mea,
Mă tem că va trebui să renunți la ideea că îl vei convinge pe soțul tău să meargă pe un drum pe care nu îl vrea. Un copil reprezintă înflorirea iubirii dintre un bărbat și o femeie, nu poți să forțezi asemenea lucruri, și nici nu e bine. Problema care a apărut între voi este unul dintre cele mai puternice motive de divorț care au existat de când lumea. Așa că, dacă pentru tine este atât de important să ai un copil, poate că este momentul să te gândești să-l găsești pe acel om cu care îți poți realiza visul. Dacă soțul tău dorește să nu fie deranjat, atunci nu poți decât să-l lași în pace. Chiar dacă este mai matur decât tine, nu dă dovadă de maturitate atunci când nici măcar nu-ți oferă o explicație care ar tranșa problema pentru totdeauna. Iar dacă spui că e tot timpul supărat și te face să te simți mereu în tensiune, cât o să mai suporți acest climat ostil? Ce vină ai tu că îți dorești ceva, în fond, normal? Ai încredere că ai dreptul să ai o viață așa cum îți dorești. Când trăiești mult timp împreună cu cineva, pare că nu ai nicio ieșire din acea situație, dar crede-mă că se poate. Atâția oameni au curajul să meargă mai departe, tu de ce nu ai avea?
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!