Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Draga Adela,
Sunt Mihaela și am 49 de ani, sunt căsătorită de 21 de ani și avem o față de 20. Nici nu știu cu ce să încep cert este că soțul meu are o relație de trei ani sau mai mult cu colegă de birou și mai tragic este că noi eram prieteni de familie cu ea și soțul ei, adică mergeam în toate concediile împreună, ne vedeam o dată pe săptămâna, jucăm cărți, râdeam și ne făceam planuri ca prieteni.
Anul trecut, de ziua ei, am început să suspectez că se întâmplă ceva, el o privea în anume fel, vroia să danseze cu ea, după un timp l-am întrebat dacă se întâmplă ceva, dacă îi place de ea și îmi răspundea că ce să nu-i placă la ea, spunând că sunt geloasă. Am decis să întrerup cu această femeie și chiar m-am întâlnit cu ea la o cafea să stăm de vorba, i-am spus tot ce aveam pe suflet și mi-a spus că nu e adevărat, că nu e nimic între ea și soțul meu și am făcut o pauză. Lunile de toamnă au trecut greu, el avea foarte mult de lucru și ea se oferea să îl ajute la serviciu, probabil contra cost (în natură).
M-am gândit că poate merg prea departe și am început să ne vedem din nou. Vreau să specific că ei plecau în delegațîi împreună destul de des. Am făcut revelionul împreună și cu alți prieteni comuni. În luna ianuarie am fost la o zi onomastica și am văzut niște mesaje pe care le dădea cu ea lângă mine, i-am cerut telefonul și nu vrut să mi-l dea, după care a șters mesajul și a vrut să-l dea, bineînțeles că am înțeles mai mult ca niciodată.
Și așa am continuat să suspectez, am început să-i verific telefonul destul de des, iar el nega de fiecare dată că este ceva.
În luna martie ei au plecat în delegație. Nu mai suna când ajungea la destinație, spunând că a uitat, iar când sunam seara mai târziu mă întreba dacă îl verific. După delegație, a două zi, i-am spus că aș fi vrut să ne creștem nepoții împreună, iar el a lăcrimat, m-am dus în baie și am început să plâng, iar fata noastră s-a dus în bucătărie și i-a spus că, dacă a greșit, să vină să-mi ceară iertare, și așa a făcut, a venit și a spus că a fost slab și că a greșit.
Așa a început o perioada îngrozitoate pentru mine, știind că ei lucrează încă împreună. Mi-a promis că s-a terminat și că nu o să mai facă, iar eu i-am spus că dacă mai face ceva S-A TERMINAT! De atunci, eu merg la psiholog, a mers și el, a vrut să mergem la biserica împreună, am început să renovăm dormitorul și să plecăm cu nașîi în vacanță.
Dar nu pot să mă gândesc ce va fi peste un an sau mai mult. Mi-am pierdut încrederea în el, oare să cred că nu va mai fi nimic?
Precizez că ea este în divorț sau așa cred, eu m-am întâlnit cu soțul ei și i-am spus ce se întâmplă , așa că ea nu mai are nimic de pierdut, este foarte insistentă, veselă, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și tot îi spune că toți bărbații o vor (probabil vrea să-l facă gelos).
De atunci nu am mai văzut-o și nici nu vreau să o mai văd vreodată.
Aștept să-mi dai un sfat, mulțumesc anticipat!
Adela răspunde:
Draga mea,
Orice ai face, oricum ai privi lucrurile, soțul tău a avut o relație paralelă cu această femeie, cu care se pare că este în continuare coleg, iar atitudinea ei este în continuare provocatoare și arogantă. Dacă ești sigură că între ei totul s-a terminat, poți să începi să te gândești să-l ierți. Dacă însă mai sunt șanse ca ei să se întâlnească pe furiș, cine știe până când mai pot continua în același fel. Cine știe, poate că după ce termină ea divorțul, o să vrea și el. La urma urmei, sunteți de atâția ani împreună, fata voastră e mare, nu mai are nevoie de voi… Dacă spui că simți că ți-ai pierdut încrederea în el, poate că ar fi bine să folosești întâlnirile cu psihologul pentru a te regăsi pe tine însăți, fără să mai ții cont de soțul tău. Nu zic să vă despărțiți neapărat, dar să reușești să te detașezi de ideea că el trebuie să te iubească numai pe tine. Faptele atestă că așa ceva nu a fost posibil, indiferent dacă tu accepți sau nu asta, așa că de ce să te mai amăgești? Viața te-a pus în situația de a fi pe cont propriu, cel puțin din punct de vedere emoțional. Dacă vei reuși asta, vei putea mai ușor să treci peste infidelitatea soțului tău. Construiește-ți propriul tău univers, iar pe soț îl vei putea primi acolo ca pe un prieten, iar dacă îți va dovedi că încă te iubește, și mai mult de atât.