Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Adrian și am 35 ani. Sunt un băiat normal la prima vedere. După  ani de suferințe și nereușite, de un an am cunoscut o față, și ea normală la prima vedere, doar că din trecutul iei reiese o fetiță de 8 ani. Până aici, nimic anormal, doar că ea în ultimi 2 ani a practicat prostituția în club în Elveția,  știam asta și mi-am asumat din prima zi chiar dacă mă doare câteodată. Asta e, am zis, e posibil să merit asta. Au trecut 9 luni și din lipsuri enorme ea mi-a propus și eu, fără să-mi dau seama, pentru că nu sunt din breaslă, am acceptat să plece iar. Vorbim des la telefon, ne vedem, plângem amândoi, dar ea îmi repetă că doar așa putem avea o familie împreună. Îmi spune de mii de ori că mă iubește, că mă adoră, dar psihicul meu nu înțelege cum o prostituată se poate îndrăgosti de mine, nu că aș fi golan, muncesc că un disperat, dar nu pot face mai mult decât fac și mereu sunt neajunsuri. Te rog, Adela, ajută-mă să înțeleg cum se poate așa ceva, având în vedere că o iubesc și eu enorm.

Adela răspunde:

Dragă Adrian,

Te-ai gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă ea ar sta tot timpul lângă tine și ți-ar face toate poftele? Spui că ai avut și alte relații, care au fost toate nereușite. Prin urmare, știi prea bine că multe iubiri se sfârșesc în rutină și plictiseală. Majoritatea bărbaților se satură de iubitele lor și eșuează la televizor, pe canapea. Majoritatea femeilor se acresc și își cicălesc bărbații fără încetare. De ce plângeți voi doi, de fapt? Dacă între voi există iubire, dacă totuși vă înțelegeți, restul sunt detalii. Poate că tocmai situația asta încurcată creează intensitatea – te-ai gândit la asta? Desigur că nu este ideal să rămână așa, dar decât să vă plângeți de milă, nu mai bine căutați soluții să o rezolvați? Spre exemplu, spui că nu poți să-i oferi mai mult. Ei bine, folosește timpul pe care îl ai la dispoziție, cât este ea plecată, să evoluezi în așa fel încât să îți permiți. Informează-te, mergi la cursuri, fă totul pentru a avansa în carieră. Nu te plafona, nu porni la drum cu ideea că ”nu se poate”. Întotdeauna se poate mai mult și mai bine, cu condiția să crezi asta și să vrei să crești. Invit-o și pe ea să se gândească la aceste lucruri. Cu siguranță că și ea este capabilă să facă mai mult decât ce face acum. Totul este să fie încurajată și ajutată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News