Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună Adela!

Sunt Maria şi îţi scriu pentru că relaţia mea cu bărbatul de care sunt logodită nu mai e cum a fost.

Avem o relaţie de 2 ani jumătate, iar de un an suntem logodiţi. Toate bune şi frumoase, nu pot să fiu ipocrită să zic că nu m-am simţit niciodată iubită, împlinită, fericită în extaz, dar de o vreme, am impresia că totul e pe dos. Poate că e din cauza geloziei mele, care nu e deloc copilărească având în vedere că am 23 de ani. Am motive întemeiate, dar uneori îmi pun întrebarea dacă problema e la mine. Îmi doresc să am o familie puternic închegată şi să am copii care nu vor trebui să suporte certurile părinţilor.

Ideea e că am surprins (pe facebook) de câteva ori discuţii cu femei, şi nu discuţii oarecare, ci dintr-acelea mai siropoase ce include subiectul preferat al bărbaţilor, sex, poze cu poziţii sexuale, preferinţe, poze trimise de cei doi în diferite momente ale zilei, pupici, discuţii cu fostele, discuţii cu persoane pe care nu le cunosc, de sex feminin, cărora le confesează că în trecut ar fi fost atras de ele. Nu ştiu dacă e normal pentru un bărbat matur de 28 de ani, care ar trebui să fie responsabil, deoarece doreşte să-şi întemeieze peste 2 ani o familie.

Am discutat împreună aceste „copilării ” cum le consideră el, dar îmi spune că nu este nimic serios, doar că e curios ce e în mintea unor femei şi că acesta nu este un motiv real de care ar trebui să fiu geloasă şi că îl acuz efectiv degeaba, căci sunt doar vorbe. Şi mă întreb ce femeie ar acceptă aşa ceva?

Şi din păcate asta nu este tot. Să ai într-o lună mai mult de 7 nopţi pierdute, sau dimineţi pierdute, căci nu ştiu cum să le denumesc având în vedere că acestea se termină la 4, la 5 sau la 10 dimineaţa. Are un anturaj urât, nu-mi place, l-am sfătuit de multe ori să evite, căci el merită mai mult şi că el e prea deştept să stea printre persoane cu un IQ scăzut, persoane care nu au resposabilităţi, principii, căci de altfel niciunul nu are nici măcar o iubita.

Subliniez ideea că stăm împreună, la părinţii lui ce-i drept. Sunt conştientă că nu mă înşală, doar că mă deranjează extrem de mult conversaţiile cu alte femei şi nopţile pierdute.

Te rog să mă sfătuieşti, cum să mai abordez situaţiile, căci soluţiile mele nu au avut efect. Îţi mulţumesc şi îţi doresc o zi frumoasă plină de zâmbete!

Adela răspunde:

Dragă Maria,

În primul rând, nu te sfătuiesc să locuieşti cu familia soţului, dacă vrei să fii cu adevărat stăpână casei. Câtă vreme veţi sta cu socrii, iubitul tău se va comporta precum „băiatul mamei” şi va asculta de mama lui, nu de tine. Fără să vrei, ai devenit un fel de prietenă cu care el îşi împarte camera, ca urmare el simte nevoia să-şi continue vânătoarea după fete, fără să poată înţelege că deja şi-a găsit jumătatea. Oricum, un asemenea bărbat, mereu înclinat către noi cuceriri, e greu de ţinut în frâu. Trebuie mereu să fii în transformare, să evoulezi mereu, astfel încât să nu ştie niciodată la ce să se aştepte de la tine. Dacă tu nu ai un spaţiu al tău, în care să te regăseşti şi în care să-ţi încarci bateriile şi misterul, n-ai nicio şansă să-l potoleşti. În plus, crizele de gelozie îl îndepărtează de tine, şi va sta lângă tine doar de ochii lumii, dar cu gândul în altă parte. Te sfătuiesc, pentru început, să devii mult mai rezervată faţă de el, să nu-i mai spui absolut tot ce-ţi trece prin cap, şi să-ţi faci şi planuri în care să nu-l incluzi şi pe el. E greu cu ochii soacrei pe tine, dar îţi spun că băiatul nu-şi va schimba obiceiurile doar pentru că îi spui tu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI