Autorii studiului au atras atenţia asupra faptului că nu vor să sugereze o legătură clară, de tip cauză-efect, între trimiterea unui număr mare de SMS-uri şi vârsta de începere a vieţii sexuale, problemele cu alcoolul şi drogurile, precizând doar că au observat o legătură între cele două observaţii.
Astfel, studiul atrage atenţia că numărul mare de mesaje scrise trimise poate arăta că părinţii acelui adolescent nu sunt destul de implicaţi în viaţa sa, sau chiar sunt absenţi. „Dacă părinţii monitorizează timpul petrecut de copiii lor trimiţând SMS-uri sau folosind reţelele sociale, cu siguranţă se vor ocupa şi de celelalte aspecte din viaţa lor”, explică dr. Scott Frank, coordonatorul studiului, profesor de epidemiologie şi biostatistică la Case Western Reserve University School of Medicine.
Cercetarea a fost realizată în 20 de licee din zona oraşului Cleveland şi are la bază completarea unor chestionare confidenţiale de către 4.200 de elevi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Reacția SUA după ce Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei. Anunțul făcut de Casa Albă
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Dragoș Pătraru a dezvăluit care sunt legumele care scad riscul de cancer. Se găsesc la aproape orice magazin și diminuează șansele de îmbolnăvire
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
UEFA a dat verdictul: România a câştigat meciul cu Kosovo, la "masa verde"
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei