Berbec: poţi să-i spui chiar de la prima întâlnire că el este sufletul tău pereche. Nu se va speria deloc! Ba mai mult, se va entuziasma, căci Berbecul se avântă în orice cu mare repeziciune, atâta timp cât reprezintă pentru el o provocare. Totuşi, e posibil ca la a doua întâlnire să dea doi paşi înapoi, dacă s-a plictisit.

Taur: dacă îi arăţi exact ce vrea să vadă, se va implica foarte repede într-o relaţie. Nu trebuie decât să-i dai impresia că eşti o femeie maleabilă şi nu va rezista tentaţiei de a te modela după bunul său plac. Nu îl sperie angajamentele pe viaţă, dar are nevoie să vadă că te implici la fel de mult pe toate planurile şi că aveţi anumite trăsături compatibile.

Gemeni: poţi să flirtezi luni întregi cu el până să te scoată la o întâlnire, iar de o relaţie nu putem vorbi decât mult mai târziu. Gemenii nu suportă să fie legaţi de o singură persoană, decât dacă aceasta reuşeşte să îi bulverseze şi să îi fascineze pe termen lung. Doar atunci pot spune Gemenii că vor să se implice în acea legătură.

Rac: acest nativ nu interacţionează cu o femeie la modul romantic, decât dacă are intenţii serioase cu ea. Odată ce ţi-a cumpărat flori înseamnă că este implicat în totalitate. Nu trebuie decât să te arăţi cucerită de şarmul lui, să-i faci câteva complimente şi să îţi manifeşti liber sentimentele.

Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”
Recomandări
Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”

Leu: poate că Leul s-a considerat într-o relaţie cu tine chiar de la prima întâlnire, dar este atât de acaparat de propria persoană şi de ce impresie îţi face, încât tu vei considera că totul este o joacă pentru el. Deşi pare că doar tatonaţi terenul de o vreme lungă, e posibil ca el să pregătească deja cererea în căsătorie.

Fecioară: cu greu va spune Fecioara că a intrat într-o relaţie. Acest nativ preferă să aibă mai multe opţiuni şi să petreacă mult timp în încercarea de a alege. Aşadar, dacă e norocos şi are mai multe variante, va dura ceva până să intre în relaţia pe care şi-o doreşte. Odată ce s-a decis, îţi vei da seama, pentru că te va cauta mult mai des şi va propune chiar să vă mutaţi împreună.

Balanţă: este un romantic incurabil care crede în dragoste la prima vedere şi suflete pereche. De aceea, atunci când o femeie îl impresionează, tinde să-i ofere inima pe tavă. Se va implica foarte repede într-o relaţie, motiv pentru care va fi de multe ori dezamăgit.

Scorpion: la început scorpionul te spune mai multor teste. Sunt subtile şi greu de trecut. Dacă vezi că după trei luni încă te caută, e semn bun. Acest nativ se va purta mai rece, până îi treci toate testele, după care te va surprinde brusc cu intenţiile serioase şi atitudinea sa grijulie şi afectuoasă.

Ce șanse are românca deținută în China să fie adusă în țară în lipsa unor întâlniri diplomatice. Chinezii au trimis un număr de cont, unde familia Alinei Apostol trebuie să plătească prejudiciul

Săgetător: acestui nativ îi place să se mintă că nu se află într-o relaţie, chiar dacă toate semnele indică faptul că s-a implicat deja trup şi suflet. Deşi investeşte sentimente şi este fidel, îi va fi greu să declare că tu eşti iubita lui. Vei avea ceva timp de aşteptat, până îşi face curaj să recunoască relaţia.

Află cum se comportă într-o relaţie nativii celorlalte zodii

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Știrileprotv.ro
”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
Libertateapentrufemei.ro
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
Țara vecină cu România unde au fost descoperite mii de tone de aur. O adevărată comoară se află în subteran și este evaluată la 122 de miliarde de euro
FANATIK.RO
Țara vecină cu România unde au fost descoperite mii de tone de aur. O adevărată comoară se află în subteran și este evaluată la 122 de miliarde de euro
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
GSP.RO
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
Comuna din România unde te poți caza ca-n Maldive. E o destinația turistică plină de peisaje spectaculoase, dar puțini români au auzit de ea
FANATIK.RO
Comuna din România unde te poți caza ca-n Maldive. E o destinația turistică plină de peisaje spectaculoase, dar puțini români au auzit de ea
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Descoperirea incredibilă făcută de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din Botoşani. Ar putea avea o valoare inestimabilă
Observatornews.ro
Descoperirea incredibilă făcută de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din Botoşani. Ar putea avea o valoare inestimabilă
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor
HOROSCOP
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI