Fructele uscate, ideale pentru gustări

Fructele uscate (stafide, afine, curmale, merişor, goji etc.) sunt bogate în fibre, vitamine, minerale, carbohidraţi şi sunt o bună sursă de energie, datorită conţinutului de zaharoză, fructoză şi de glucoză. Dar mare atenţie! Să nu confunzi fructele uscate cu cele confiate. Primele se obţin prin deshidratare, iar cele confiate – prin îmbibare cu melasă sau cu soluţie de glucoză. Uneori numărul caloriilor pe care le conţin fructele deshidratate e de două ori mai mare decât în cazul versiunii proaspete. De aceea, porţia recomandată este de 30-50 g pe zi. Fructele uscate îşi pierd o parte din valoarea lor nutritivă în timpul procesului de uscare, dar specialiştii în nutriţie au constatat că antioxidanţii nu sunt afectaţi la fel de mult, iar conţinutul de fibre şi de fier rămâne acelaşi.

Beneficiile congelării

Legumele şi fructele congelate sunt supuse unui proces de congelare rapid. Astfel, îşi păstrează prospeţimea, culoarea, gustul, vitaminele şi mineralele, până în momentul consumului. În unele cazuri, vegetalele congelate pot fi chiar mai benefice sănătăţii decât cele aşa-zis proaspete, care îşi pot pierde o parte din nutrienţi. Produsele culese pentru a fi congelate trebuie să fie bine coapte, îngheţate rapid şi depozitate la minus 18°C. În ac e s t fel, îşi menţin vitaminele şi mineralele mai multe luni. Fructele şi legumele congelate corect au un conţinut asemănător cu cel al variantelor proaspete. Aşadar, e bine să consumi cât mai des fructe şi legume în stare naturală, proaspătă şi din recolta locală, însă poţi include în meniu şi legume congelate de import, dacă îndeplinesc condiţiile corespunzătoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News