Există o ştiinţă care studiază postura corectă şi disfuncţiile apărute în urma tulburărilor de poziţie a coloanei: posturologia. Specialiştii spun că 25% din durerile de spate sunt cauzate de boli localizate la nivelul coloanei vertebrale (spondiloză, spondilită, osteoporoză, hernie de disc, tumori la nivelul coloanei vertebrale). În timpul unui poziţii corecte, presiunea exercitată în timpul mersului este distribuită uniform. Dar, dacă avem un mers incorect, diferenţele pot fi uşor diagnosticate printr-un test de posturologie.
Dacă te doare spatele mergi la un control
Atunci când o persoană merge înclinată în spate, toată greutatea corpului este dusă pe călcâie şi în timp, pot apărea durerile de spate. Mersul, postura la birou, în timp ce mâncăm sau stăm de vorbă, toate influenţează sănătatea coloanei şi echilibrul întregului corp. Dacă ai dureri de spate, mai ales în cazul în care nu apar sporadic, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să mergi la medic, pentru a vedea de ce afecţiune suferi şi să afli care este cauza acestor dureri, făcând un test pe posturologie. Medicul Ştefan Tiron de la Centrul Medical „Dr. Tiron” (Tel: 021/313 50 93) spune că testul de posturologie constă în determinarea şi analizarea cele mai mici devieri de la o postură normală, găsind soluţii terapeutice durerea de spate, dureri ale genunchilor sau ale picioarelor sau cefaleei.
Când calci greșit poziția corpului se schimbă
Peste 90 % din durerile de spate îşi au originea la distanţă, adică 40% sunt cauzate de probleme la nivelul picioarelor, 25 % la nivelul ochilor, iar 20% la nivelul poziţiei dinţilor. Orice tulburare a corpului ar putea atrage după sine o modificare a posturii. Astfel, dacă ai probleme cu vederea la distanţă, vei încerca în permanenţă să te apropii de obiectele din depărtare, aplecând capul în faţă şi curbându-ţi coloana înainte. Dacă îţi lipsesc mai mulţi dinţi, ţi se modifică forma maxilarului şi, implicit, forma feţei. Drept urmare, se va modifica şi poziţia corpului. De asemenea, atunci când calci greşit, poziţia corpului se schimbă.
Susținătorii plantari de scapă de durerile de spate
Aceste defecte de postură pot fi remediate în urma efecturii unui test de posturologie în urma căruia se poate face o reprogramare posturală prin purtarea unor susţinători plantari personalizaţi care să menţină poziţia corectă a tălpii piciorului. În funcţie de rezultatul testului, care costă între 100 şi 150 de lei, se pot rezolvă următoarele patologii: picior plat sau cav, genunchi flessum sau recurvatum,”strabism” convergent şi divergent al rotulei, asimetria centurilor scapulare şi/sau pelvice, hiperlordoza şi/sau hipercifoza a coloanei, scolioza „ascendentă” a oricărui segment al coloanei, ocluzii dentare, dispoziţia asimetrică a ţesuturilor adipoase şi a ţesuturilor moi, circulaţie venoasă şi limfatică defectuasă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News