Ministerul Sănătăţii demarează programul de testare gratuită Papanicolau, din cauza numărului mare de decese înregistrate zilnic. În 60% dintre cazurile de cancer înregistrate în România, bolnavele ajung mult prea târziu la medicul specialist. Statisticile arată că şase femei îşi pierd viaţa zilnic din cauza cancerului de col uterin. Programul propus de Ministerul Sănătăţii (MS) se întinde pe o perioadă de 5 ani, costurile fiind suportate integral de stat.
Scopul programului demarat de MS este ca pacientele să poată descoperi din timp dacă suferă sau nu de cancer de col uterin, pentru a se putea trata încă din faza incipientă.
Testul Papanicolau îl vom putea face gratuit numai cu ajutorul medicului de familie. Acesta ne va înmâna un formular special, pe care îl vom prezenta medicului specialist din centrele partenere ce urmează a fi stabilite de Ministerul Sănătăţii. Probele pentru test vor fi recoltate fie în spitalele judeţene, fie în cabinetele medicilor ginecologi sau cele ale medicului de familie.
Dacă rezultatele testului sunt bune, pacienta e rechemată peste 3 sau 5 ani (în cadrul programului). În cazul în care există probleme, femeia este trimisă la medicul ginecolog pentru mai multe investigaţii, iar dacă se descoperă că suferă de cancer, va primi trimitere direct către oncologie.

Când se face testul Papanicolau

Doctorul Cătălin Haiduc, medic primar obstetrică ginecologie în cadrul Spitalului Filantropia, ne-a explicat cât de importantă e această analiză. Testul Papanicolau poate să evidenţieze modificări ale colului, asociate cu diverse infecţii sau inflamaţii. Se recomandă a fi efectuat anual, dar nu mai devreme de un an de la începerea activităţii sexuale. În unele cazuri, medicul te poate îndruma să faci testul mai rar sau mai des, în funcţie de rezultatele primite şi prezenţa factorilor de risc ai cancerului de col uterin. Atunci când apar anomalii, medicul ginecolog poate recomanda repetarea acestuia la un interval de 6 luni.

Cum se face testul

  • Cu 24 de ore înainte de a face testul, trebuie să eviţi contactul sexual, irigaţiile vaginale, spermicidele, ovulele, altfel această analiză nu va fi concludentă.
  • Recoltarea probelor durează câteva minute şi e o operaţiune nedureroasă.
  • După test, îţi poţi continua treburile zilnice fără nici o interdicţie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News