Cremele, liftingurile şi injecţiile cu botox ori acid hialuronic erau până acum armele cu care luptau femeile împotriva ridurilor. Însă la clinica dr. Marek Vâlcu, „Silhouette”, am dat peste… „aparatul de călcat riduri”. Nu vă gândiţi la ceva mare, ca fierul de călcat rufe; e un aparat micuţ, care masează zonele-problemă, ajutând la întinderea pielii. De efectele acestuia s-a bucurat şi Adriana Nicolae, imaginea „Mind Express”, care e antrenoare de fitness şi actriţă în telenovela „Regina”, de la Acasă.
Operaţiunea se numeşte termaj, durează 20 de minute şi nu doare. Dacă faci şase şedinţe (una costă 250 de lei), se pare că nu mai ai probleme cu ridurile vreo doi ani. „Termajul e cel mai modern procedeu noninvaziv de tratament estetic din lume, foarte la modă în clinicile de specialitate din Occident. Aparatul întinde pielea, conferind fermitate şi catifelare, fără efecte secundare”, ne explică doctorul Marek Vâlcu. Ce se întâmplă, de fapt, în timp ce ridurile sunt „călcate”: epiderma se încălzeşte în profun-zime, iar colagenul „se reaşază”, ducând la întinderea pielii şi dispariţia ridurilor.
În timpul masajului se observă o mică roşeaţă la nivelul pielii, însă trece repede. Faţa nu se irită, nu trebuie folosite creme speciale după operaţiune şi nu este interzisă aplicarea fardurilor.
„După fiecare şedinţă, puteţi să vă daţi cu cremă de faţă sau să vă machiaţi fără nici o problemă. Pielea nu se irită. Ea se înroşeşte doar pe parcursul operaţiunii, dar după câteva minute îşi revine la culoarea ei normală. Ba chiar capătă o luminozitate plăcută. Eu cred că acest tratament va înlocui foarte curând operaţiile de lifting sau injecţiile cu acid hialuronic”, spune dr. Marek Vâlcu.