Ajungi acasă seara, târziu, şi nu ştii cum să-ţi împarţi puţinul timp liber pentru a-i mulţumi pe cei dragi? Copiii trag de tine să te joci cu ei, soţul vrea să ieşiţi în oraş? ţi-ai dori ca ziua să aibă 48 de ore, ca să le rezolvi pe toate? Loredana Ionaşcu (foto dreapta), psiholog la clinica Terapia M, îţi spune cum să te organizezi pentru a avea timp să faci tot ce ţi-ai propus.
√ Învaţă să spui nu. Uneori e indicat să mai şi refuzi invitaţiile prietenilor sau ale familiei şi să-ţi păstrezi puţin timp liber pentru tine.
√ Promite-le mai rar ajutor celor din jurul tău. Dacă o prietenă te roagă să o însoţeşti la cumpărături, spre exemplu, şi nu ai chef, refuz-o elegant.
√ Încearcă să creezi o rutină a activităţilor pentru care în mod normal nu ai avea timp. De exemplu, alege o seară din săptămână când vei ieşi la un restaurant cu soţul tău sau cu prietenii; iar o dată pe lună stabileşte o ieşire la munte, pentru a te relaxa şi pentru a-ţi încărca bateriile.
√ Înlătură toate activităţile inutile, consumatoare de timp (vorbitul cu orele la telefon, vizionarea unor emisiuni la televizor etc).
√ Foarte mult timp se pierde la cumpărături. De aceea, înainte de a merge în supermarket, fă o listă cu tot ce-ţi trebuie. În acest fel nu vei pierde vremea printre rafturile magazinului.
Ce faci la birou
✔stabileşte în fiecare dimineaţă care sunt priorităţile din ziua respectivă, trece-le în agendă şi ocupă-te doar de ele şi de lucrurile neprevăzute care nu suportă amânare.
✔fixează termene stabile pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le ai şi respectă-le.
✔nu amâna sarcinile de serviciu la nesfârşit, pentru că te vei aglomera şi mai mult.