-Condimente iuţi. Consumate în cantităţi mici, hreanul şi piperul ajută, în oarecare măsură, când ai nasul înfundat, pentru că au efect descongestionant. Dar este un beneficiu neînsemnat, prin comparaţie cu răul pe care îl fac, iritând şi mai tare mucoasele şi îngreunând, astfel, procesul de vindecare. Lasă, aşadar, aceste “delicii” culinare pentru perioada când eşti sănătos( oasă) tun!
– Dulciuri. Ciocolata, prăjiturile, bomboanele sau rahatul din comerţ conţin mult zahăr şi multe, multe chimicale. Dar nici cele făcute în casă nu sunt recomandate în timpul bolii, pentru că zahărul împiedică globulele albe să-şi îndeplinească rolul de a distruge virusurile. “Îndulceşte-ţi” zilele de tratament cu o linguriţă de miere sau cu fructe uscate (prune, smochine etc.).
– Alcol. Ştiai de la bunicii tăi că ţuica fiartă e cel mai tare antidot contra răcelii (chipurile, pentru că te arde pe gât, ar “arde” şi microbii). Adevărul este că… da, alcoolul e tare, la propriu. Antidot însă nu e! Ba, din contră: şubrezeşte imunitatea şi “dă o mână de ajutor” la eliminarea vitaminei C din organism.
– Lichide fierbinţi. Ceaiul şi supa cât mai fierbinţi “scot răceala din corp” – altă idee depăşită. Temperatura ridicată produce, de fapt, arsuri ale mucoasei, creând mediul perfect pentru proliferarea microbilor. Bea deci lichide calde, nu fierbinţi!
– Prăjeli şi brânză grasă. Carnea prăjită, sosurile, rântaşurile, brânza grasă dau de lucru în plus sistemului digestiv şi ficatului, care sunt, şi aşa, suprasolicitate de asaltul virusurilor şi al medicamentelor pe care le iei. De aceea şi apare senzaţia de greaţă după o masă cu alimente atât de greu de digerat.
– Alimente sărate. Covrigeii, sărăţelele, brânzeturile foarte sărate, alunele sau fisticul sunt, de asemenea, de evitat; pentru că sarea în exces favorizează retenţia de apă (acumularea de lichide în corp) şi, astfel, împiedică organismul să elimine toxinele.
– Cafea. Cofeina irită mucoasele, aşa că ia o pauză de la cafeaua de dimineaţă (ca şi de la celelalte care obişnuiesc să-ţi mângâie papilele gustative, pe durata zilei).