Am ajuns să trăiesc în aceeași casă cu amanta bărbatului meu

E drept că Victor nu este un soț rău, n-a ridicat niciodată mâna asupra mea, nu și-a risipit leafa în vânt, nici nu m-a înșelat, câtă vreme ne-am înțeles bine la pat. Numai că, după ce am născut-o pe Mădălina, ne-am îndepărtat pe nesimțite unul de celălalt, până când eu am ajuns să dorm în camera copilului, ca să-l pot supraveghea mai bine. Victor a cârâit puțin, dar nu s-a opus cu vehemență.

Așa se face că, de trei ani încoace, suntem mai mult cu numele soț și soție. însă asta nu înseamnă că nu ne iubim, că nu suntem o familie. știu, am greșit părăsind patul conjugal. Dar cât de mult avea să mă afecteze gestul acesta am înțeles abia anul trecut.

Am avut parte de un an greu, în care Mădălina a fost mai mereu răcită, Victor, extrem de obosit și de nervos, iar eu m-am pomenit deodată fără serviciu. Cred și eu, nu le-a convenit celor de la bancă faptul că lipsisem atât. Așa că m-am întors la lucru tocmai la țanc ca să fiu dată afară. Fusesem înlocuită.

Eram disperată, nu ne puteam descurca doar din salariul lui Victor, chiar dacă trăgea din răsputeri ca șef de vânzări pentru reprezentanța unei firme de bere. Avea luni în care câștiga bani frumoși, dar și perioade când nu

Recomandări

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

lua mai mult de un milion, două, peste salariul fix.

— Ce ne facem, Victore, pe unde scoatem cămașa? mă perpeleam eu, cu lacrimi de disperare în ochi. Cu ce-i plătim creșa Mădălinei? Cu ce o s-o creștem?

— Liniștește-te, draga mea, găsim noi o soluție…

— Ce soluție? Batem din ușă-n ușă, prin toată Craiova?

— Ei, nu chiar, dar am să-ntreb eu în stânga și-n dreapta. Sigur o să găsim ceva, ai să vezi!

Nu l-am crezut, dar, spre surpriza mea, Victor și-a îndeplinit promisiunea în timp-record, o săptămână mai târziu.

— Anabela, îți dau o veste trăsnet! De lunea viitoare, ești angajată la firma M., ai să lucrezi la financiar. Să nu zici că nu-ți convine!

— Cum să nu-mi convină?! M-aș duce chiar de mâine. Dar cum ai reușit să-mi găsești o slujbă așa de repede?

— Mulțumește-i Narcisei, ea a tras sforile. Chiar, dă-i un telefon, invit-o la noi, la masă. Așa s-ar cuveni…

Pe Narcisa, o colegă de-a soțului meu, o știam de când mă duceam cu Mădălina-n cărucior să-l iau pe Victor de la serviciu, vineri după amiaza. Era o fată simpatică și veselă, care se dădea-n vânt după copii. O lua pe fiică-mea în brațe, o sucea și o învârtea în toate felurile, până o făcea să râdă cu sughițuri.

Recomandări

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

— Uite de unde sare iepurele! m-am mirat, căci nu mă așteptam să fie așa de inimoasă fata asta. O fi făcut-o pentru… tine, am dat-o pe glumă.

— Află că și pentru tine a făcut gestul ăsta, te place mult, să știi, mi-a răspuns el, serios.

Așa am câștigat în Narcisa o prietenă. Ne vedeam adesea, la sfârșit de săptămână, ne însoțea cu plăcere când ieșeam cu Mădălina în parc. Nici n-avea, de altfel, ceva mai bun de făcut, căci divorțase de curând și se simțea cam deprimată, în urma unei căsnicii nefericite. Am răsuflat ușurată, scăpasem de necazuri. Cel puțin, așa am crezut, până când mi-a fost dat să văd ceva care m-a făcut să intru la bănuieli.

Într-o sâmbătă, pe la prânz, eram cu toții în parc. Văzând un prichindel cum se mozolea încântat cu o înghețată, Mădălina s-a pus pe bâzâit cum că vrea și ea.

— Mă duc eu până la cofetărie, să-i cumpăr înghețată, s-a oferit Narcisa.

— Vin și eu cu tine, că avem cu toții dreptul să ne răcorim, și n-ai să poți duce singură patru cornete! a sărit Victor. Să fiți cuminți, fetelor! mi-a spus. Venim într-o secundă!

Dar secunda aceea a rămas parcă în loc, fiindcă nu părea să mai treacă. După vreo douăzeci de minute de așteptare, în care țignalele Mădălinei se întețeau asurzitor, am luat-o de mânuță și m-am îndreptat spre cofetăria din apropiere. Era ceva vânzoleală înăuntru, dar nici urmă de Victor și Narcisa. Am ieșit derutată, neștiind încotro să-i caut. Tocmai când mă gândeam să dau ocol clădirii, au apărut cei doi de după colț. Când m-au văzut, au făcut un gest fulgerător: și-au desprins mâinile. Da, chiar așa, a ei dintr-a lui. Cu asta își ocupau mâinile, nu cu înghețate!

Recomandări

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

— Scuză-ne, Anabela, a spus Victor. Pe Narcisa a luat-o amețeala în cofetărie și am scos-o puțin la aer. ți-ai revenit? a întrebat-o apoi pe colega sa. Vrei să te așezi pe o bancă sau să chem un taxi, să te duci acasă?

— Nu, nu, a răspuns ea cu voce moale, mi-e mai bine…

— Dar ce ai? De la ce ți-e rău? am întrebat-o, înduioșată.

— Nu știu, că n-am fost la medic. Vreo anemie, probabil. Uit uneori și să mănânc…

Firește, am copleșit-o cu sfaturi și cuvinte de consolare. Dar un lucru tot nu puteam înțelege: ce legătură aveau amețelile cu ținutul de mână?

Gândul ăsta mi s-a înfipt ca un ghimpe în creier și nu mi-a mai dat pace. Narcisa și Victor? Era cu putință așa ceva? De ce nu, în fond? Uitam că viața noastră conjugală sărăcise de atâta vreme? Da, dar cum putea Narcisa să-mi facă una ca asta? Oricât mă străduiam, nu izbuteam s-o urăsc. Doar îmi fusese de mare ajutor, când îmi pierdusem slujba. Să-l învinovățesc pe soțul meu? Da, putea să fie cinstit și să-mi fi spus adevărul. Dar care soț îi mărturisește nevestei că prietena comună a familiei îi este amantă? Ciudată situație: eram furioasă pe amândoi, dar nu mă puteam supăra pe niciunul.

Am tăcut, până când am aflat, din bârfă-n bârfă, că erau văzuți în timpul zilei, ba prin parcul din centru, ba la un restaurant de la mar-ginea orașului, ba la câte-o cafenea din apropierea firmei unde lucrau.

Ea începuse să mă evite, iar el se fâstâcea când îl întrebam pe un ton firesc de ce nu mai vine colega lui cu noi în parc.

Într-o seară, n-am mai răbdat. Victor a întârziat pentru prima oară de când eram împreună. Era trecut de unsprezece când a intrat pe ușă, îmbujorat ca un elev prins că fumează la toaleta fetelor.

— Ce-i cu tine la ora asta? De ce nu m-ai sunat, să-mi spui că ai de lucru? l-am luat la zor imediat.

— Păi… N-am știut că o să dureze atâta…

— Ce anume, Victor? Treaba sau idila cu Narcisa?

La întrebarea asta nu se așteptase. A pălit brusc și s-a uitat așa de năuc la mine, că m-a pufnit râsul, deși numai de râs nu-mi ardea. Pe urmă, a început și el să râdă, așa, degeaba.

— De ce râzi, Victore? Crezi că ți-am zis vreun banc?

— Nu, nu…

— Atunci, răspunde-mi sincer. De când ești încurcat cu Narcisa? Ce ai de gând? La mine și la Mădălina te-ai gândit? Vrei să divorțăm?

— Nu, te rog, nu-mi face una ca asta! N-aș putea trăi fără voi! Sunteți familia mea…

— Dar nici fără Narcisa nu ai putea trăi…

— Cam așa ceva, a răspuns el, spre stupoarea mea.

Atunci mi-a povestit totul sau, mă rog, aproape totul. O ajutase să scape de un soț pisălog, bolnav de gelozie, care în ultima vreme începuse s-o cam atingă, de venea la serviciu cu ochelari de soare, să nu i se vadă vânătăile de sub ochi. Ii găsise și o locuință ieftină, căci ea rămăsese în fundul gol, în urma divorțului, intentat de soț, pentru părăsirea domiciliului. Nu s-a ales cu nimic din ce agonisiseră împreună în trei ani și nici n-a mai vrut să se certe la tribunal pentru un televizor, o mașină de spălat și alte câteva fleacuri. În timp, peste prietenia asta a lor, între Victor și Narcisa s-a legat o relație de iubire, care le trebuia amândurora precum aerul, fiindcă, la drept vorbind, și el, și ea sufereau de singurătate.

— Cum sufereai tu de singurătate, Victor? Poți să-mi explici asta? Nu mă aveai pe mine? De ce nu mi-ai spus niciodată cum te simți?

— Ce să-ți spun? Că sunt încă tânăr și am nevoie de puțină dragoste? Că speram noapte de noapte să te-ntorci în patul nostru? Te-ai fi simțit obligată să te culci din nou cu mine. Sau ai fi făcut-o poate din milă. N-aș fi suportat așa ceva!

— Bine, dar Narcisa cum privește relația asta? Cum se poate uita în ochii mei? Vrea să mi te ia?

— Nu, Anabela, crede-mă… De câte ori am întrebat-o ce să facem, a susținut cu tărie că nu vrea ca eu să divorțez, că, dacă mi-aș strica familia din cauza ei, ar fugi pentru totdeauna din viața mea, fiindcă n-ar putea trăi cu vina asta.

— Dar tu? Ai fi vrut să divorțezi?

— Mi-a fost teamă la început să nu-mi ceară ea lucrul ăsta, că aș fi fost în mare încurcătură. Dar mi-am făcut griji degeaba. Să nu te superi pentru ce-ți spun, Anabela, dar fata asta are un suflet de aur, să știi. Ai îndrăgit-o și tu, recunoaște!

— Așa e, Narcisa e o tipă cumsecade. E drept și că am greșit față de tine. M-am luat cu grijile mele, cu Mădălina, cu oboseala din primele luni de după ce-am născut-o. Nu mi-am dat seama că suferi. Dar acum te întreb eu pe tine ce să facem. Sunt încă soția ta, avem un copil, o familie. Trebuie să alegi, Victore, între mine și Narcisa. Cu amândouă nu se poate. Pe care o iubești mai mult?

— Poate că n-ai să mă crezi, dar vă iubesc pe amândouă. Simt că nu pot trăi fără niciuna dintre voi.

— Asta-i bună! Cum adică ne iubești pe amândouă? Nu înțeleg!

— E adevărat. Am încercat de multe ori să fac un pas în această privință, măcar în gând. Dar n-am putut. Amândouă îmi sunteți neprețuite, am nevoie de voi, nu pot renunța la niciuna.

— Ce aiureală mai e și asta? Vrei să spui că ți-ar trebui un harem?

— Nu înțelegi, Anabela, că mi-am deschis inima în fața ta? Ăsta e adevărul gol-goluț, care mă chinuie cumplit, fiindcă mă simt vinovat față de voi. Preferi să te mint, să-ți promit că mă despart de Narcisa și să mă întâlnesc cu ea pe furiș?

— Nu, firește că nu… Dar nici situația asta n-o pot suporta, deși o merit, poate. O soluție trebuie să găsim.

— Ce-ar fi să stați de vorbă amândouă? Poate se aleg apele din discuția asta…

I-am refuzat propunerea, la început. Dar pe urmă, am acceptat-o. Ceva trebuia să fac. Așa că am sunat-o pe Narcisa și, pe un ton cât am putut eu de prietenos, am invitat-o la o cafea și la o discuție.

Dar ideea asta s-a dovedit a fi cu totul greșită. Căci Narcisa avea, într-adevăr, caracter. A înțeles pe loc ce fel de discuție ar fi urmat să avem și, în loc să vină la mine, a ales o altă cale. I-a scris lui Victor un bilet, în care-i mărturisea că se simte ca o năpastă căzută asupra familiei lui și că era datoare să-l elibereze. „Te rog să înțelegi că așa e mai bine pentru toată lumea”, își încheia ea scrisoarea. „Nu ești vinovat pentru nefericirile mele. De aceea, te rog să nu mă cauți niciodată.” Iar în ziua următoare, n-a mai apărut la serviciu. Nici la telefon n-a mai răspuns. Îngrijorat, Victor m-a implorat să accept să-l însoțesc până la ea acasă.

— Te rog, vino cu mine! Simt că ceva nu e în regulă. Abia a ieșit dintr-o depresie. Mi-e să nu fi făcut o nebunie…

L-am bodogănit, dar m-am dus cu el. și nu am făcut-o de pomană. A trebuit să-l chemăm pe administrator și să spargem ușa, ca să putem intra în garsoniera Narcisei. Pe ea am găsit-o prăbușită într-un fotoliu, palidă, nemișcată, cu ochii închiși. În chiuveta de la baie erau două tuburi goale de somnifere.

Narcisa a scăpat ca prin urechile acului. Dacă ajungeam cu o oră mai târziu la spital, medicii n-ar mai fi putut s-o salveze. Stăteam cu Victor lângă patul ei și o priveam. Până și în somn era încruntată. I se citea suferința de la o poștă pe față. La un moment dat, i-au curs lacrimi. Mi-a fost atât de milă! Ce iad trebuie să fi fost în mintea ei! Mă uitam la pumnii ei încleștați și mă cutremuram. Fata asta preferase să moară decât să ne distrugă familia.

— De ce m-ați adus aici? De ce nu m-ați lăsat în pace? ne-a întrebat ea cu voce stinsă, când s-a trezit.

Nu era tristă, ci supărată.

— Pentru că avem nevoie de tine, am răspuns eu, pe loc. Pentru că vrem să vii cu noi acasă.

Victor m-a privit cu ochi mari, ca un copil căruia i s-a dăruit o stea. Pe urmă a căzut în genunchi în fața mea și a început să plângă, sărutându-mi mâinile. Iar Narcisa a închis ochii și și-a întors fața către perete. Era prea mult pentru ea.

De atunci, suntem o familie mai ciudată, dar nu nefericită. Narcisa mi-e ca o soră, iar Mădălina e înnebunită după ea. Victor s-a schimbat mult. Nu mai știe cu ce atenții să ne copleșească pe amândouă. și știți ceva? Mi-am reluat locul în patul conjugal și ne înțelegem de minune.

Urmărește-ne pe Google News