«Ajută copiii!» a împlinit 2 ani şi jumătate! Campania Fundaţiei Ringier a mediatizat 115 cazuri

1 iunie 2012… 1 decembrie 2014… Au trecut, iată, 30 de luni de când Fundaţia Ringier demara campania “Ajută copiii!”, propunându- şi un ţel nobil: să le fie aproape, în orice formă e posibil, copiilor afectaţi de boli grave. Iar pe măsură ce timpul a trecut, am descoperit nu doar amploarea răspândirii unor boli dure, grave, în rândul copiilor noştri, în rândul unei generaţii pe care o considerăm şi ne-o dorim a fi “viitorul”, nicidecum “trecutul”, dar şi dimensiunea solidarităţii umane, magnitudinea implicării a sute şi sute de oameni.Copiii viitorului frumos Într-o lume despre care ni se pare că ar rămâne tot mai văduvită de suflet, am descoperit, am redescoperit, prin voi şi împreună cu voi, cititorii şi prietenii noştri, că România şi românii mai au – şi încă din plin – suflet, compasiune, generozitate, spirit caritabil. Că ne pasă! Că ne pasă de o fetiţă ca Teodora Şerbănescu, operată deja în SUA de nev congenital gigantic, de un băieţel precum Gabriel Belu, lovit de o boală chinuitoare, boala Crohn, şi a cărui singură hrană, pentru multă vreme, a fost şi este un lapte special, greu de procurat, de un copil aşa cum e Robert Mihăilă, scăpat din “ghearele” unei afecţiuni cumplite, talasemia, printr-un transplant de c e l u l e stem făcut în Italia, ori de Cosmina Vancea, micuţa pe care am ajutat- o să învingă în “războiul” cu tumora cerebrală ce-i ameninţa, zi de zi, viaţa. Că ne pasă şi de Darius Bărsoianu sau de Ştefănuţ Apostol, de Isabel Codrea sau de Bogdan Dranga, de Darius Cristea, de Erica Gănescu sau de Andreea Dumitran. Şi de toţi ceilalţi pe care am putut să-i cuprindem în cadrul campaniei şi să-i ajutăm, pe ei şi famiiile lor, să treacă – de fiecare dată cu bine, am sperat noi – de cumpenele crude pe care destinul a vrut să le scoată în faţă.Ucenicul vrăjitor al chitarei După cum ne-a păsat de “vrăjitorul chitarei”, Ioan Bănescu, puştiul atât de talentat, bolnav însă de cancer limfatic şi pe care, cu ajutorul vostru, am reuşit să îl salvăm, practic, asigurându- i suma necesară transplantului şi tratamentului adecvate, într- o clinică din Viena. Iar, într- o zi, suntem siguri că şi noi şi voi îl vom privi cu drag, cum, de pe scenele lumii, prin harul lui de a cânta la chitară clasică, ne va mângâia sufletul şi ne va face mândri. Mândri de el, dar chiar şi de propria noastră faptă. Aşa că, după 30 de luni, după doi ani şi jumătate în care am mers împreună pe acest drum, nu ne putem şi nu vă putem dori decât: “La mulţi ani!”. Mulţumim pentru tot ce-aţi făcut până acum! Hai să ne mai pese şi de-acum încolo!”.