Trăia odată în ţara sultanului un băiat pe nume Aladin, tare sărac. Într-o zi, pe când se juca în piaţa din centrul oraşului, se întâlni cu un călugăr. Acesta se adresă lui Aladin:
– Măi băiete, nu eşti cumva băiatul croitorului Mustafa? Ai vrea să câştigi câteva rupii?
– Cum să nu, domnule! Fac orice, răspunse Aladin.
– Atunci, ascultă-mă cu atenţie! Tot ceea ce ai de făcut e să mă ajuţi să căutam o lampă veche ascunsă într-o grotă cu alte giuvaieruri. Tu eşti singurul care poţi să mi-o aduci. Poţi să iei toate bijuteriile de acolo, mie nu-mi trebuie decât lampa. Aladin se învoi şi îl urmă pe călugăr la grotă. Intrarea era acoperită cu o placă de piatră care putea fi dată la o parte doar dacă se rostea o formulă magică. Înainte de a pătrunde în grotă, bărbatul îi dădu lui Aladin un inel care să-l ferească de toate relele, apoi rosti formula magică. Aladin însă nu o auzi pentru că se juca. Călugărul îl strigă pe băiat şi îl puse să coboare treptele. Aladin găsi o lampă cu ulei, veche şi ruginită, şi i-o dădu bărbatului nedumerit de ce o alege pe aceasta în locul bijuteriilor. Acesta îi spuse cu o voce poruncitoare:
– Dă-mi lampa acum, altfel o să pieri odată cu ea! La auzul acestor cuvinte, Aladin se sperie şi dădu înapoi. Călugărul începu să bolborosească formule magice şi ieşirea din grotă se închise. Băiatului i se făcu teamă şi frig şi începu să îşi frece mâinile. Chiar atunci din inel ieşi un duh:
– Aş vrea să mă duc acasă, rosti Aladin. În secunda următoare băiatul era acasă, lângă mama sa. Aceasta, în timp ce asculta povestea copilului, începu să cureţe lampa, însă ce să vezi? Din ea ieşi alt duh:
– Eu sunt spiriduşul acestei lămpi şi te voi servi pe tine. De atunci Aladin şi mama sa nu au mai dus lipsă de nimic. Anii au trecut şi băiatul s-a însurat cu fata sultanului, Iasmina. Într-o zi, la uşa palatului lor a bătut un negustor bătrân:
– Cumpăr lămpi vechi şi dau în schimb lămpi noi!, strigă el.
Iasmina, neştiind secretul lui Aladin, îi dădu moşului lampa veche şi se bucură de cea nouă…