MAXIMUM DE DOUĂ ORI PE AN

„Permanentul” se menţine până îţi tunzi părul. Se aplică o singură dată şi se acţionează doar pe părul natural, la şase luni. Totuşi, în cazul părului lung, se reface la rădăcina crescută, însă nu mai repede de două luni. „Se uniformizează coafura în zona în care părul a crescut. De asemenea, se tund vârfurile o dată la o lună sau două, în funcţie de cât de tare este permanentul şi de cât de repede se toceşte părul”, recomandă specialistul.

SE POARTĂ PĂRUL CREŢ, BINE ÎNGRIJIT

„În ultimii doi ani s-a purtat foarte mult părul mai creţ. Sunt cliente de toate vârstele, multe dintre ele tinere, care preferă acest look, nu sunt numai persoane în vârstă. Eu chiar recomand permanentul, iar pentru întreţinere balsamul pentru hidratare şi regenerare este de ajuns. În rest, părul se îngrijeşte normal”, mai spune Vilhelmina Anton. Tot ea adaugă că nu trebuie folosite în acelaşi timp şi balsamul şi măştile pentru păr, deoarece se anulează efectul. Aşadar, pe rând!

Avantaje

►Coafura se păstrează mult mai bine şi pe timp îndelungat.
►Conferă volum. Părul nu se mai îngraşă atât de repede. Se recomandă pentru un păr gras, deoarece permanentul îl usucă puţin şi nu mai trebuie spălat atât de des.
►Există forme de permanent care imită foarte bine aspectul buclelor naturale.
►Preţul e accesibil. Porneşte de la 45 lei pentru părul scurt, tarifele variind în funcţie de saloane, de zonele în care sunt acestea situate şi, bineînţeles, de calitatea produselor folosite.

Atenţie!

►Dacă îţi vopseşti des părul şi ai mai mult de cinci aplicări de vopsea, nu îţi face permanent, deoarece îţi vei arde podoaba capilară.
►Interesează-te despre produsele pe care urmează să le foloseşti şi dacă sunt cu adevărat sigure pentru părul tău. Fără îngrijirea necesară, efectele pot fi dezastruoase.
►Soluţiile pentru permanent conţin multe chimicale, iar dacă constaţi că părul începe să se deterioreze, ia măsuri imediate. Cea mai bună metodă este cea cu măşti naturale.
►Dacă foloseşti orice tip de tratament împotriva căderii părului, evită folosirea produselor pentru permanent sau lasă să treacă cel puţin două zile înainte de a-ţi încreţi părul.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmărește-ne pe Google News