Allez Allez Allez (Simon Hughes, Editura Publica)
Povestea densă și din mai multe perspective a renașterii echipei din Liverpool și, mai cu seamă, a câștigării, în 2019, a UEFA Champions League, este bazată pe ideea salvatoare a mentalității aduse la club de antrenorul german Jurgen Klopp – ”Trebuie să ne schimbăm din sceptici în credincioși” a fosu una dintre mantrele care i-au slujit cât de poate de bine.
În carte sunt readuse în atenție momentele cheie ale învierii unei echipe mult-iubite, mai ales în lume, dar și clipele mai puțin fericite din istorie, care au venit cu neputință și dezamăgiri. Sezonul 2018-2019 a însemnat, pe lângă drumul glorios spre trofeul european, și cea mai strânsă bătălie pentru titlul de campioană a Angliei, pe care Liverpool a pierdut-o.
2015 este anul venirii lui Klopp la echipă și, totodată, startul unei noi ere în istoria plină de succese și de momente zguduitoare a unui mare club al Europei. Simon Hughes, jurnalist care are în portofoliu mai multe cărți despre Red, își poartă cititorii, prin interviuri realizate special pentru acest volum, prin vestiar, prin centrul de antrenament de la Melwood, dar, mai ales, îi duce pe Anfield, stadionul-templu din Liverpool.
Ultimele zile ale aristocrației ruse (Douglas Smith, Editura Corint)
Apărută în colecția ”Istoria cu blazon”, cartea care vorbește despre o epocă aflată în prag de dispariție este, de fapt, un manual foarte bine documentat și fascinant.
Douglas Smith, autoritate mondială în domeniul istoriei ruse, se concentrează asupra membrilor elitei, într-un moment în care Revoluția din acest spațiu, din secolul trecut, ”îi transforma pe aristocrați în pauperi, exilați sau de-a dreptul în leșuri”.
Personajele sunt conturate detaliat și desăvârșit, urmărind destinele ascendente și apoi descendente ale unor familii mărețe și nobile, dar și despre supraviețuirea problematică și complicată a unora dintre membrii acestora.
Este captivant cum o lume absolut scânteietoare, în care eleganța, averea, dar și patriotismul și spiritul datoriei se combinau într-un rezultat plin de stil și de bun gust s-a prăbușit în mizerie, sub noua conducere bolșevică.
O planetă de conți și contese, de prinți și prințese, familii întregi exterminate sau risipite, pentru simplul motiv că lucrurile trebuiau să se schimbe pentru totdeauna, iar violența a fost soluția cea mai la îndemână pentru niște oameni care nu înțelegeau și nici nu iubeau strălucirea.