Recitalul Altar va cuprinde şi câteva piese care vor fi incluse pe următorul material discografic, „Under Control”, programat pentru lansare în primavara-vara anului viitor.

Trupa Altar s-a înfiinţat în 1991, la Cluj-Napoca, avându-i în componenţa sa pe Andy Ghost (voce), D.Man (chitară), Theo (bas) şi Levi (tobe). După câteva concerte susţinute pe plan local, formaţia face prima „ieşire” la Festivalul Samrock 91,  unde obţine premiul de popularitate. Un an mai târziu, interpreţii au fost desemnaţi de presa de specialitate drept cei mai buni new-comers. Anul 1993 aduce publicului primul album al trupei, „The last warning”, iar în 1994 Altar pleacă într-un turneu internaţional, intitulat „Manic Depression Tour”, alături de Era, Anathema şi Schnit Acht.

De-a lungul carierei, membrii formaţiei au cântat pe aceeaşi scenă cu Kreator şi Iron Maiden (festivalul Skip Rock), Iggy Pop şi Prodigy (la festivalul de la Sziget din 1996), Sepultura (2003), Sick Of It All (2006, la Hardcore Fest).

Urmărește-ne pe Google News