1.Cristina Greceanu Sigfridsson, 16 aprilie 1969, ora 5.20, Bucureşti, Berbec cu ascendentul în Peşti:

Configuraţia planetară din momentul naşterii d-voastră este dosebit de interesantă şi de grăitoare, vorbeşte pur şi simplu de nevoia vitală de a lua decizii singură, de a nu ţine cont de opinia nimănui când vine vorba de a vă continua viaţa pe cont propriu. Apare o separare de partenerul de viaţă pe care l-aţi întâlnit în condiţii neobişnuite, dar este posibil şi să fi ajuns să vă simţiţi ca o prizonieră în această relaţie. Este vital să gasiţi puterea de a vă continua viaţa fără această persoană, să vă eliberaţi de toată greutatea care vă apasă sufletul şi care v-a şi îmbolnăvit dealtfel. Sunteţi binecuvântată cu mari calităţi sufleteşti, afirmarea poate avea loc departe de meleagurile părinteşti. Nu vă lipseşte nici energia, nici curajul de a lupta pentru a reuşi, pur şi simplu nu vă puteţi concepe viaţa fără un partener, dar dacă ţineţi locul ocupat cu un partener nepotrivit, nu vă daţi nici o şansă la o viaţă mai bună şi mai ales la sănătate. Este bine să fiţi atentă la vise, prin ele puteţi primi o importantă ghidare spirituală din partea îngerilor. Ar fi bine să adoptaţi, măcar pentru o vreme un regim alimentar foarte natural, fără prelucrare termică a alimentelor. Cineva acolo sus vă iubeşte şi nu a decis nimic dureros legat de durata vieţii d-voastră. Este posibil ca uneori să simţiţi nevoia să fugiţi de acasă pentru a vă elibera de toate suferinţele, soluţia însă nu este aceasta.

2. Rene Greceanu S., 28 august 2006, ora 9.13, Slagelse (Danemarca), Fecioară cu ascendentul în Fecioară:

Astrograma unui copil nu se studiază decât orientativ, pentru a vedea care sunt nevoile lui educaţionale sau sufleteşti. Cerul naşterii fiului d-voastră nu cuprinde nici un indice de pericol în legatură cu mama, mai degrabă o relaţie bolnăvicioasă cu tatăl care nu are o influenţă bună asupra lui. Este posibil să resimtă efectele faptului că a fost dezrădăcinat sau să existe un mister legat de naşterea lui. Pentru el veţi fi întodeauna asociată cu partea frumoasă a vieţii, cu iubirea şi devotamentul. Sunteţi o adevărată sursă de hrană, la propriu şi la figurat pentru acest sufleţel care, aşa cum o arată şi astrograma d-voastră, se va înalţa mai sus decât părinţii săi. A venit în existenţă cu o inclinaţie specială pentru receptarea impulsurilor din lumea îngerilor. Acest lucru se poate manifesta sub forma unui talent artistic, cel mai probabil pentru muzică sau pentru scris. Este bine să cunoască cât mai multe persoane, să înveţe încă de mic să fie tolerant şi să respecte libertatea individuală a celorlalţi. Poate avea tendinţa de a iubi pe toata lumea şi pe nimeni în mod special. Nu vă faceţi nicio grijă cu privire la viitorul lui financiar. Daţi-mi voie să vă felicit pentru ca aţi trecut cu bine peste cea mai importantă încercare din viaţa d-voastră. Nu mulţi sunt cei care ştiu să-şi asculte sufletul şi să nu îl trădeze când dau de greu.

3. Irina Andreea Ozsvath, 7 martie 1985, ora 7.00, Bucureşti, Peşti cu ascendentul în Peşti:

Nu se anunţă dificultăţi majore în a-ţi găsi jumătatea, însă poate fi dificil să menţii o relaţie de cuplu armonioasă din cauza tendinţei de a impune un anumit fel de a fi. Este posibil, pe de altă parte, să exagerezi cu dorinţa ca partenerul să corespundă unor criterii foarte precise şi dificil de îndeplinit. Norocul se manifestă în viaţa ta prin prieteni, protectori bine plasaţi sau persoane educate, bine situate social şi material. Poţi avea o forţă interioară deosebită care să îndepărteze majoritatea pretendenţilor. Aspectul fizic este deosebit de agreabil, întodeauna vei arăta mai tânără faţă de vârsta reală. Firea ta de bază este plăcută, tolerantă, cooperantă şi destul de calmă. Însă ar fi nevoie să te educi, să nu te grăbeşti, să nu pui paie pe foc dacă te afli într-o situaţie conflictuală şi să renunţi la atitudinea superioară faţă de cei din jur. Ca să nu rişti să fii dezamagită, este bine să nu te aştepţi să iţi îmbunătăţeşti considerabil situaţia materială cu ajutorul partenerului. Îţi este sortit să câştigi bani frumoşi, dar prin eforturi proprii. Cu trecerea timpului, îţi va merge din ce în ce mai bine cu banii, bineînţeles dacă faci ceva în acest sens.

4. Gabriela Spătaru, 25 iunie 1988, ora 1.00, Ploieşti, Rac cu ascendentul în Peşti:

Din fericire nu se întrevăd probleme financiare, chiar există şanse importante ca situaţia financiară să fie deosebită, mai ales în a doua parte a vieţii. Problema e că este posibil să apară probleme în legatură cu dragostea, cu relaţia de cuplu care să vă afecteze în asemenea masură încât să nu reuşiţi să vă mobilizaţi suficient pentru a avea energie să vă menţineţi locul de muncă şi venitul stabil. Pe de altă parte, pot să apară şi unele probleme de sănătate care să vă afecteze capacitatea de a munci şi din acest motiv să se accentueze instabilitatea legată de locul de muncă. Soluţia este să duceţi o viaţă cât mai echilibrată, cât mai curată, cu cât mai puţin stres, să vă recunoaşteţi greşelile atunci când apar şi să fiţi sincer preocupată de spiritualitate. Nu râvniţi la posturi importante din punct de vedere social pentru că vă pot aduce foarte multe probleme, cu cât căpătaţi un post mai important, cu atât mai multe pot fi problemele. În rest, e foarte bine să faceţi ce aţi făcut şi până acum, dacă nu aţi uitat că pe lângă trup mai avem şi un suflet de care este bine să ne îngrijim.

5. Mariana, 16 aprilie 1971, ora 20.30, Jariştea, Berbec cu ascendentul în Scorpion:

Se poate pune problema unor obligaţii faţă de familie, unei necesităţi de a vă ocupa de probleme din interiorul casei sau de relaţia cu membrii familiei în mod special. Nu este neapărat o postură comodă pentru că dorinţele d-voastră pot fi să straluciţi în societate, să aveţi cât mai multe de facut în afara casei, să vă ocupaţi de o carieră deosebită, aşa cum consideraţi că meritaţi. Nu e nimic rău în a dori să aveţi o carieră, dar sunteţi în postura de a alege ce e mai important, să aveţi o carieră deosebită sau să aveţi un loc în care să vă simţiţi acasă, unde să vă puteţi reface energia. Căsătoria este deosebit de importantă ca experienţă relaţională, a fost serios întarziată sau aţi ales un partener mai în vârstă, văduv, divorţat sau, pur şi simplu, mai serios şi mai sobru. Situaţia finaciară poate fi deosebită, inclusiv datorită partenerului. Aveţi o inimă mare şi când iubiţi sunteţi capabilă de multe sacrificii, inclusiv acela de a deveni o bună gospodină, chiar dacă nu e deloc interesant pentru o femeie de carieră. Puteţi descoperi un talent special pentru relaţiile cu copiii, pentru turism, activităţi sportive sau distractive.

6. Elena Capraru, 9 august 1966, ora 12.15, Bucureşti, Leu cu ascendentul în Balanţă:

Soarta d-voastră este să aveţi o viaţă îmbelşugată, frumoasă şi armonioasă, cu condiţia să acceptaţi coaborarea cu cei din jur, să aveţi o bază solidă în partenerul de cuplu şi să faceţi concesii pentru ca lucrurile să fie pe placul tuturor celor implicaţi. Sănătatea nu este serios ameninţată, poate doar din cauza unor momente în care lucrurile vă scapă de sub control şi vă provocaţi puternice dureri de cap şi alte complicaţii. Un aspect deosebit de important este legat de străinătate, de şansa de a vă găsi nocorul şi fericirea în afara ţării sau prin călătorii şi tot ce ţine de domeniul studiilor superioare. Aceste realizări pot apărea mai târziu decât în mod normal şi sunt condiţionate de capacitatea d-voastră de a decide să vă îmbunătăţiţi viaţa prin eforturi pe care alţii le văd ca fiind inutile. Pot să apară unele probleme, destul de frecvent cu gâtul, corzile vocale sau organele sexuale, dar nu sunt grave şi pot fi uşor rezolvate. Se recomandă să aveţi o viaţă sexuală activă pentru a depăşi anumite blocaje la acest capitol.

7. Carmen Violeta Comanescu, 11 septembrie 1973, ora 6.00, Giurgiu, Fecioară cu ascendentul în Fecioară:

Este bine să încercaţi să faceţi tot ce se poate pentru ca relaţia de cuplu să meargă cât mai bine, să nu puneţi prea mare preţ pe comparaţia cu alte persoane sau să ţineţi prea mult cont de părerile celor care nu vă simpatizează. Este posibil ca unele femei din familie să vă vorbească de rău de câte ori au ocazia, dar părerile lor nu contează. Sunteţi o fire deosebit de sensibilă, aţi vrea, dacă s-ar putea, să împăcaţi pe toată lumea. Pentru a rezista aveţi nevoie de multă putere, de voinţa de a merge mai departe indiferent cât de greu vi s-ar părea. După un timp, veţi vedea că problemele nu sunt nici atât de grave pe cât credeaţi şi chiar pot fi rezolvate. Problemele cu banii pot să înceteze dacă nu vă mai gândiţi să cereţi ajutorul cuiva de fiecare dată când aveţi o problemă de acest gen. În cazul d-voastră nu se recomandă să traiţi din banii de împrumut pentru că puteţi fi tentată să faceţi acest lucru la nesfârşit. Ar fi bine dacă aţi putea să nu mai faceţi legătura dintre apariţia copiilor în viaţa d-voastră şi problemele cu banii pentru că nu e cinstit să gândiţi aşa.

8. Mirela, 13 octombrie 1979, ora 11.45, Haţeg, Balanţă cu ascendentul în Sagetător:

Foarte multe elemente indică o reuşită socială sigură, nu neapărat strălucitoare, dar plină de realizări. Se recomandă cultivarea legăturii cu străinătatea prin căutarea unui loc de muncă care să vă asigure, la început, cel puţin un trai decent. Este posibil să fi existat o întrerupere sau o amânare a studiilor superioare pe care le puteţi relua însă oricând,chiar se recomandă acest lucru pentru că vă pot aduce multe beneficii. Este posibil ca un eveniment nefericit legat de tată sau de soţ să vă fi determinat să deveniţi mai puternică şi să luptaţi pentru a reuşi. Aveţi, într-adevăr, o mare putere interioară, o mare capacitate de a rezista, dar e bine să încercaţi să echilibraţi puţin lucrurile, să căutaţi şi ajutorul prietenilor de care nu sunteţi lipsită şi în loc să vă oferiţi de fiecare dată să duceţi în spate şi problemele lor, să le cereţi ajutorul. Poate nu aveţi noroc la prietene, dar persoanele mai mici de ani sau bărbaţii vă pot deveni prieteni de nădejde, dacă îi acceptaţi în preajma d-voastră. O chestiune delicată ar putea fi legată de copii, poate în sensul că nu vă gândiţi serios la aceasta posibilitate, poate pentru că nu vi se pare foarte important să vă realizaţi şi din acest punct de vedere.

9. Carmen Bebe, 24 iunie 1964, ora 7.00, Sibiu, Rac cu ascendentul în Rac:

Este cum nu se poate mai bun faptul că vă preocupă adevărurile ascunse ochilor noştri fizici, pentru că acesta este drumul pe care trebuie să mergeţi pentru a vă îndeplini misiunea din această existenţă. O mare aglomeraţie în casa a XII-a, care este supranumită şi “casa lui Dumnezeu”, subliniază felul cu totul special în care evoluaţi. Scopul este de a regăsi sentimentul de unitate cu fiinţa divină, de a vă întoarce acasă, de a vă simţi acasă oriunde aţi fi pe pământ. Fără îndoială că nu a fost uşor drumul până aici, dar nici nu mai contează ce evenimente v-au determinat să vă apropiaţi de Tatăl ceresc pentru că scopul era să vă daţi seama că viaţa nu are nici un sens fără El. Dorinţa de a avea o viaţă spirituală este atât de bine conturată, încât faceţi asta pur şi simplu, fără efort şi fără reţineri. Drumul pe care mergeţi nu e nici uşor, nici simplu, dar stiţi foarte bine ce ar însemna să vă opriţi sau să vă întoarceţi. Dacă aţi studiat şi ceva astrologie înseamnă că vă sună foarte cunoscut sintagma “pătratul mistic”. Această configuraţie domină astrograma d-voastră şi vă asigură energia necesară pentru a depăşi toate obstacolele care ar putea apărea.

10. I. I., 17 noiembrie 1985, ora 6.00, Sighişoara, Scorpion cu ascendentul în Scorpion:

Fără îndoială că nu aţi fost niciodată lipsită de şansă. Situaţiile nu s-au complicat atât de mult încât să simţiţi că nu mai puteţi merge mai departe sau că aţi avea nevoie disperată de ajutorul cuiva. Aşa va fi şi de acum încolo, mari necazuri, încercări sau probleme grele nu aveţi de trecut. Însă, o chestiune cu adevărat delicată şi dificilă este relaţia de cuplu. Complicaţiile pot să apară dacă priviţi acest gen de relaţie ca şi cum ar fi o afacere, asteptaţi anumite beneficii de pe urma investiţiei sau altele asemenea. Aveţi capacitatea de a vă călca pe inimă dacă persoana nu corespunde standardului, dar e păcat să amestecaţi afacerile cu viaţa sentimentală. Încercaţi să nu vă bazaţi prea mult pe generozitatea celor dragi, nu pentru că ar lipsi ci pentru că acest lucru vă înmoaie voinţa de a reuşi cu propriile puteri. Puteţi avea mulţi prieteni bărbaţi, dar nici unul nu dă semne că ar vrea sa fie mai mult de atât. Puteţi fi deosebit de atrăgătoare pentru sexul opus, dar vă lipseşte un simţ al măsurii, acea limită pe care ceilalţi o simt şi dincolo de care nu trec. Puteţi fi destul de nemiloasă şi cu d-voastră înşivă şi de aceea poate ar fi bine să vă gândiţi ce vreţi de fapt să realizaţi, de ce aveţi nevoie pentru a fi fericită sau pentru a vă simţi împlinită.

11. Elena Paul, 17 decembrie 1982, ora 3.00, Bucureşti, Săgetător cu ascendentul în Balanţă:

Cu siguranţă vă aflaţi în străinătate, chiar dacă m-aţi lăsat să descopăr singură acest lucru. Acesta e drumul d-voastră în viaţă, realizarea are la bază un sejur mai lung sau mai scurt în afara ţării. Aveţi puterea necesară pentru a vă desprinde de toate, pentru a porni singură la un asemenea drum şi pentru a reuşi. Ca element special, există în astrograma d-voastră un aspect care indică o aparenţă fizică mai matură decât vârsta d-voastră reală, dar care vă şi garantează că veţi arăta bine mult timp de acum încolo. Este posibil ca în urma unui eveniment nu prea fericit în legătură cu tatăl să fi luat decizia de a asigura bunăstarea întregii familii. Nu sunteţi singurul copil, mai există cel puţin un frate şi o soră care işi pun speranţele în d-voastră. Relaţia de cuplu poate fi mai întâi o uniune liber consimţită, o logodnă destul de lungă, urmată de căsătorie. Partenerul poate fi născut într-o zodie de foc sau poate avea foarte multă energie, ca gen de om. Este posibil ca până la căsătorie să mai trăiţi o poveste de dragoste intensă cu altcineva şi abia după finalul acestei poveşti să vă întâlniţi jumătatea.

12. Nicoleta Moldovanu, 23 august 1975, ora 12.45, Pechea, Fecioară cu ascendentul în Scorpion:

În cazul d-voastră se anunţă unele posibile complicaţii în legătură cu starea de sănătate, poate în special cu digestia sau ficatul. Este bine să vă pastraţi cât puteţi de bine acea latură a firii d-voastră care are încredere în oameni, nu pune la suflet toate problemele şi vă îndeamnă să mergeţi mai departe, orice s-ar întampla. Poate că anumite evenimente v-au împiedicat să vă continuaţi studiile sau nu aţi făcut cea mai bună alegere în acel moment, dar poate v-ar prinde bine să stiţi că vi se potriveşte domeniul medical datorită unor calităţi cu care sunteţi înzestrată: o sensibilitate specială faţă de cei care se află în suferinţă, capacitatea de a le reda speranţa celor care au pierdut-o, un echilibru psihic care inspiră celor din jur încredere. Indiferent care va fi alegerea d-voastră în privinţa carierei, poate ar fi bine să stiţi că este important să vă propuneţi un drum în viaţă şi să îl urmaţi cu fermitate, indiferent ce ar spune partenerul de cuplu sau alţi apropiaţi. La un moment dat veţi vedea că a fost o alegere foarte bună să vă asiguraţi un anumit grad de independenţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News