Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună Adela,
Mă numesc Adrian, am 22 de ani, sunt într-o relaţie de 6 ani şi jumătate. Am ajuns acasă de la serviciu din tura de 24 de ore şi am găsit-o pe iubita mea dormind. Am observat pe gâtul ei o muşcătura pe care sunt ferm convins că nu o are de la mine. Seara trecută a ieşit prin oraş cu sora ei şi încă o prietenă .. cel puţin aşa ştiu eu. Imediat mi-a sărit gândul la telefon şi la un posibil apel către altcineva. Am căutat în telefon şi am observat 3 apeluri diferite în jurul orei 02.00: unul către fratele ei care a rămas singur acasă, unul către un anume GL şi ultimul către mine în care mi-a spus că a ajuns acasă.
Am trezit-o din somn în ceartă (cam brutal din partea mea), întrebând-o cine este acest GL şi de ce l-a apelat? După o minciună scoasă pe moment, cum că acel număr aparţine unei colege de la serviciu, şi după ce am observat că cu acel număr vorbise timp de 2 săptămâni şi trimisese mesaje care ulterior au fost şterse (se vede la apeluri / istoric pe număr ) îmi spune că acel număr aparţine fostului iubit. Mai vorbea cu ea din când în când, dar i-am spus că nu are cum să existe o relaţie de prietenie între 2 foşti, insistând să rupă orice legătură cu el.
Apropo de muşcătura, mi-a recunoscut că îi aparţine fostului, iar că scuză mi-a spus că a consumat o sticlă de cidru de 330 ml când a ieşit cu fetele şi s-a întâlnit cu el după ce au plecat de la terasă şi nu prea ţine minte cum s-a întâmplat şi că oricine greşeşte. Situaţia am lăsat-o moartă momentan, deoarece vreau să iau o decizie corectă.
Ce este de făcut? Iertare sau despărţire? Trec cu vederea peste discuţii, poate a vorbit cu el ceva ce nu poate cu mine…cine ştie… Dar peste muşcătura pe gât nu pot trece. Mă duce gândul la sărutări, mângâieri, atingeri pe care ea le-a permis. Nu ştiu ce să fac…

Adela răspunde:

Dragă Adrian,

Poți s-o ierți, să te prefaci că plouă, dar s-o supraveghezi de acum înainte. Dacă o prinzi că a mințit, atunci îți pui întrebarea dacă să o ierți sau o părăsești. Spui că sunteți de șase ani împreună, după acest timp, e clar că relația voastră a intrat într-o zonă de amorțire, motiv pentur care ea ar putea simți nevoia de altceva. Dacă în tot acest timp nu ați construit nimic – nu v-ați căsătorit, nu ați făcut niciun copil, nu ați făcut o călătorie în jurul lumii și nu mai aveți momente romantice – cumva e normal ca ea să înceapă să viseze cai verzi pe pereți. Înainte să o învinuiești pe ea că a călcat strâmb, vezi dacă nu cumva ai și tu o parte din vină. Orice femeie visează să cucerească lumea împreună cu bărbatul ei. Dacă voi nu faceți decât să vă duceți viața de pe o zi pe alta, atunci să nu te miri că încearcă să-și îndeplinească visele pe alte căi. Acum, depinde de tine dacă ții la ea și o vrei lângă tine neapărat, să faci niște eforturi să o recâștigi. Dacă ai continuat această relație doar din inerție, acum este un moment în care poți să găsești pretextul pentru a renunța la ea: pentru că te-a mințit și te-a înșelat. Depinde de tine, pentru că numai tu știi ce-ți dorești în inima ta.


Citește și: VIDEO/ Ce spun românii despre prima doamnă a Franței? Brigitte Macron e ”style icon” și ”s-a măritat bine”

Urmărește-ne pe Google News