La vârsta dvs este indicat să începeţi, cât mai repede, proceduri care ajută pielea să se tonifice. Aceste metode sunt apanajul medicinii estetice, simplul tratament cosmetic nemaiavând efecte suficiente de bune.

Este vorba de mezoterapie, acea procedură prin care este schimbată polaritatea la nivelul pielii şi produsele de tonifiere, hidratare şi revitalizare pătrund mai adânc în tegument, rezultatele fiind evidente imediat.

Sunt necesare 4 şedinţe săptămânale de mezoterapie, în 4 săptămâni succesive, costul unei şedinţe fiind 160 de euro. Altă procedura foarte eficientă este laser terapia. Laserul Genesis produce, prin încălzire, tonifierea colagenului din piele, astfel că acesta se întinde, conferind tenului aspectul de odihnit, proaspăt, luminos.

Laser terapia este indicată în aceeaşi manieră ca şi mezoterapia, adică 4 şedinţe săptămânale, 4 săptămâni la rând, costul unei şedinţe fiind de 180 de euro. Această tehnică mai are că şi consecinţă, închiderea porilor şi atenuarea cuperozei.
Prin combinarea celor două proceduri de mai sus, efectul benefic este potenţat şi de mai lungă durată (aprox 8-10 luni).

Putem apela, de asemenea, la peelinguri chimice sau laser (dacă există probleme grave de pigmentare sau cicatrice postacneice). De regulă peelingurile chimice pe baza de acizi din fructe sunt suficiente pentru a păstra calitatea pielii. Acestea produc o descuamare medie, lentă, puţin agresivă, care prin repetiţie duc în final la rezultatul dorit. Un peeling chimic moderat, costă 400 de euro.

După vârsta de 50 de ani, este imperios necesar să apelăm şi la câteva injectabile, adică la acid hialuronic şi la toxina botulinică. La această vârstă deja există deficienţe de volum, adică pomeţi lăsaţi, cearcăne, şanţuri nazogeniene profunde, riduri în jurul gurii, sprâncene lăsate, etc.

Prin injectarea a câtorva puncte de toxina botulinică bine plasate şi 2-4 fiole de acid hialuronic, se pot “şterge” de pe chipul dvs cel puţin 10 ani.

Cu toxina botulinică reuşim să “temperăm” musculatura facială hiperactivă, astfel că timp de aproximativ 6 luni, zonele musculare injectate nu se mai contracta inestetic.

Cu acidul hialuronic ”umplem” zonele care sunt lipsite de volum: pomeţi, cearcăne, şanţurile nazogeniene, buze, etc. Ca o alternativă la acest produs este grăsimea proprie, care poate aduce un volum satisfăcător, doar că, trebuie ştiut că, transferul de grăsime proprie înseamnă o intervenţie chirurgicală care necesită o anestezie generală de scurtă durata. Iar aproximativ 30-40% din grăsimea injectată se va resorbi în primele 3 luni postintervenție.

Un tratament cu toxina botulinică este de 400 de euro iar o fiolă de acid hialuronic este în jur de 450 de euro. Fiecare pacient beneficiază de o schemă personalizată de tratament pentru că problemele estetice diferă de o persoană la altă.

În mare, toate cele de mai sus fac parte dintr-o schemă completă de tratament. Pentru unele persoane, unele proceduri pot să lipsească din schemă, altele pot să necesite cantităţi mai mare de substanţă activă.

Medicul Adina Alberts va fi la dispoziția cititorilor Libertatea și va răspunde întrebărilor legate de frumusețea exterioară și cele mai bune metode pentru a o dobândi. Scrie-i pe adresa de mail mediculesteticianraspunde@ringier.ro

Citeşte şi:

Urmărește-ne pe Google News