Amigdalita şi otita, două afecțiuni ce pot provoca complicații grave!

Amigdalitele şi otitele sunt de mai multe feluri. Tocmai din acest motiv este absolut necesar un istoric exact al bolii, pentru a se determina astfel caracterul recurent al afecţiunii şi, implicit, conduita terapeutică pentru care se va opta.  „Nu orice infecţie se tratează cu antibiotice. Antibioticele luate fără antibiogramă în aceste afecţiuni sunt adesea ineficiente, iar pacienţii se pot confrunta cu o agravare a bolii sau cu recidive dese”, explică dr. Elia Bărbuceanu, specialist ORL.

Amigdalita cronică – grad de risc pentru copiii între 5-15 ani

Amigdalita este de două feluri: acută şi cronică. Este una dintre cele mai frecvent întâlnite afecţiuni în rândul copiilor între 5-15 ani. Agenţii patogeni -virali sau bacterieni- pot ajunge în organism atât prin cavitatea bucală, cât şi prin nas. Când aceştia se întâlnesc cu celulele de apărare, începe lupta. Prima consecinţă este mărirea în volum a amigdalelor. Această creştere poate determina şi o înroşire sau chiar apariţia unor puncte cu puroi care se pot mări până la formarea unei pseudo-membrane cu acoperire mare. Dacă amigdalitele devin din ce în ce mai dese, atunci se ajunge la amigdalita cronică.

Amigdalita acută este în general o infecţie bacteriană a amigdalelor palatine și este întâlnită mai des la copiii de 5-6 ani. Multe persoane nu prezintă simptome, dar pot transmite bacteriile. „Principalul simptom al amigdalitei este durerea în gât, după care urmează inflamarea şi înroşirea acestora, cu depozite purulente, tuse, cefalee, durere la înghiţire, febră (ce poate fi foarte crescută la copiii mici), oboseală, durere la nivelul urechilor sau gâtului, noduli limfatici măriţi la nivelul gâtului. Chiar dacă sunt mai rare nici vărsăturile, respiraţia urât mirositoare şi dificultatea la deschiderea gurii nu ar trebui ignorate. Dacă amigdalita este cauzată de un virus, precum virusul gripal, apar şi simptomele gripale, cum ar fi rinoreea. Dacă afecţiunea este rminată însă de bacterii, pacientul poate prezenta iritaţii cutanate sau înroşirea feței”, adaugă dr. Bărbuceanu. Ca tratament, se recomandă repausul la pat şi administrarea de antipiretice (medicamente care combat febra) sau antibiotice, numai după un control în prealabil la medicul specialist. În cazul amigdalitei cronice, singurul tratament care rezolvă această formă a bolii este operaţia.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Diagnosticul este stabilit de medicul ORL-ist

Diagnosticul se stabileşte de medicul de familie sau de medicul ORL-ist. Dacă există simptome care să indice prezenţa unei bacterii, medicul recomandă efectuarea unui exudat. „Netratată, amigdalita poate duce la colectarea de puroi şi, implicit, la apariţia unui abces între amigdala şi ţesutul moale care o înconjoară: peritonsilar, retrofaringian, parafaringian. Netratate la timp sau ignorate, amigdalitele bacteriene pot duce la obstrucţia căilor aeriene, septicemie, meningită, mediastinită sau tromboflebita venei jugulare”, completează dr. Bărbuceanu.

Unele din cele mai de temut complicaţii ale amigdalitelor cu Streptococ beta hemolitic sunt afecţiunile articulare, cardiace şi renale (reumatismul articular acut, valvulopatiile şi nefritele). Mecanismul de producere nu este pe deplin cunoscut, însă cea mai vehiculată teorie este cea a reacţiei imune încrucişate.

Otita medie, complicaţie a amigdalitei

Otitele pot fi externe sau medii. Otita medie, infecţie a urechii medii, poate fi o complicaţie a infecţiilor amigdaliene, rino-faringiene şi sinusale. De altfel, otita se numără printre bolile care recidivează cel mai frecvent. În cazul otitelor medii, atât pentru adulţi, dar în special pentru copii, aerosolii sunt o soluţie eficientă. Prezentarea la medicul ORL-ist este importantă încă de la debutul simptomatologiei. În cazul otitei purulente este necesar tratamentul cu antibiotic. Specialistul afirmă că netratată, otita duce la forme grave, afectând urechea medie şi pe cea internă, cu complicaţii endocraniene (meningite, meningoencefalite, abcese cerebrale), putând duce chiar la pierderea auzului.

Urmărește-ne pe Google News