Biscuiți cu brânză cheddar și mac

Ingrediente: 100 g unt, 120 g brânză Cheddar, 150 g făină, o linguriță de sare, 3 linguri de mac.

Preparare: dați brânza prin răzătoare. Apoi, cu ajutorul unui mixer, amestecați brânza rasă cu untul la temperatura camerei. Încorporați făina și sarea și frământați până obțineți un aluat omogen. Rulați aluatul și tăvăliți-l prin semințe de mac, apoi băgați-l 30 de minute la frigider. După acest interval, aluatul se poate felia. Puneți hârtie de copt în tavă și înșirați biscuiții, apoi băgați tava în cuptorul încins la 160 de grade pentru 20 de minute. 

Cremă de dovlecei ca pentru prichindei

Ingrediente: 1 kg dovlecei, o ceapă, 2 căței de usturoi, 50 ml ulei de măsline extravirgin, apă plată sau supă clară de legume, sare, piper, crutoane din pâine neagră pentru servit.

Preparare: crema aceasta de dovleceispune că e ca pentru prichindei pentru că am folosit de cea mai sănătoasă tehnică posibilă: gătitul la abur. Așadar, se taie dovleceii în cuburi cu tot cu coajă, ceapa se taie în patru, iar cățeii de usturoi se feliază. Se fierb toate la abur, apoi se pun într-un blender, se toarnă peste ele uleiul de măsline, puțină apă plată sau supă, se pun sare și piper și se pasează bine. Se savurează cu crutoane făcute din felii de pâine neagră. 

Paste integrale cu pesto de merișor

Ingrediente pentru două porții: 50 g merișoare deshidratate, 30 g muguri de pin, 50 g parmezan ras, o legătură de frunze de busuioc proaspăt, 8 linguri de ulei de măsline, 250 g paste integrale, fierte conform instrucțiunilor de pe ambalaj, sare de mare proaspăt râșnită, piper negru proaspăt măcinat.

Preparare: încingeți o tigaie fără ulei și rumeniți timp de câteva secunde mugurii de pin. Aruncați-i apoi într-un blender alături de busuioc și de merișoare și pasați bine, să se “împletească” aromele. Adăugați în blender uleiul de măsline și 3 sferturi din parmezan și mai mixați câteva secunde. Potriviți pesto-ul de sare și piper și e gata! Tot ce vă rămâne de făcut este să-l amestecați cu pastele fierte și scurse și să presărați deasupra parmezanul ras.

Lasagna lui Popeye

Ingrediente pentru 6 porții: 1,5 kg spanac proaspăt, un fir de praz, 250 g foi de lasagna, 100 g brânză Cheddar, 8 ouă de prepeliță, 3 fire de sparanghel, sare și piper; pentru sosul Bechamel – 50 g unt, 50 g făină albă de grâu, 750 ml lapte, o lingură de nucșoară măcinată, o lingură de zeamă de lămâie, sare și piper.

Preparați mai întâi sosul: topiți untul într-o cratiță, adăugați făina treptat, amestecând cu un tel, apoi laptele. Fierbeți totul la foc moderat timp de 10 minute, iar la final condimentați cu nucșoară, zeamă de lămâie, sare și piper. Al doilea pas este piureul de spanac. Spălați bine frunzele și opăriți-le 5-7 minute în apă cu sare. Apoi, stoarceți spanacul și faceți-i cunoștință cu aroma inconfundabilă a prazului – ar trebui să fiarbă împreună cam 5-6 minute. Pasați legumele cu ajutorul unui blender, potriviți de sare și piper și treceți la pasul următor. Într-un vas termorezistent așezați un strat de sos bechamel, un strat de foi de lasagna și unul de piure de spanac. Continuați operațiunea până se termină spanacul. Ultimele două straturi vor fi foi de lasagna și sos bechamel. Înnobilați totul cu un strat pufos de brânză Cheddar răzuită și băgați vasul la cuptorul încins la 180 de grade pentru 40-50 de minute. Cu 5 minute înainte de a scoate lasagna din cuptor spargeți deasupra ouăle de prepeliță și ornați cu sparanghel. Lăsați-o să stea vreo 10 minute în cuptorul oprit înainte de a o așeza pe masă.

Brioșe cu morcovi și nuci

Ingrediente: 250 g morcovi, 100 g miez de nucă, 100 g zahăr brun, 220 g făină integrală, două ouă ecologice, 150 ml iaurt grecesc, 120 ml ulei vegetal (poate fi ulei de cocos), 10 g praf de copt, o lingură de scorțișoară, 1 baton de vanilie, frișcă, fructe și mentă pentru decor.

Preparare: curăță morcovii, dă-i prin răzătoare și amestecă-i, într-un bol, cu făina, praful de copt, scorțișoara, zahărul și miezul de nucă. Într-un alt bol sparge ouăle, adaugă iaurtul, uleiul și semințele batonului de vanilie. Omogenizează-le cu un tel. Toarnă ingredientele lichide peste cele uscate și amestecă din nou. Pune hârtiuțe în tăvile pentru brioșe și împarte compoziția în 12 părți egale. Bagă apoi tava cu brioșe în cuptor pentru 25 de minute, la 180 de grade Celsius. După ce se răcesc pot fi ornate cu frișcă, fructe proaspete și frunzulițe de mentă.

Mic dejun la pahar cu mure și ghimbir

Ingrediente: 500 ml sana, 100 g mure, 5 linguri de miere, o jumătate de linguriță de ghimbir ras.

Preparare: pune ingredientele într-un blender și pasează-le bine. Consumă smoothie-ul obținut dimineaț, cu frunzulițe proaspete de mentă. “E un camion la sănătate concentrat într-un pahar! Ghimbirul e un ingredient revigorant, care combate stările de oboseală și are un efect liniștitor. Iar murele împiedică formarea substanțelor cancerigene în organism”, susține Anca Lungu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News