A început imediat fizioterapia. La 3 şi la 4 ani a suferit câte o operaţie de alungire a tendoanelor de la picioare. Din păcate, la 5 anişori, micuţa noastră a fost diagnosticată şi cu epilepsie. Face gimnastică încontinuu şi acasă, şi în centrele specializate. Acum încă nu poate sta în picioare singură, întrucât nu are echilibru, dar a ajuns la performanţa de a sta singurică în şezut. Asta pentru că am dus-o la un centru din Oradea unde face şedinţe de recuperare în apă. Am văzut cum progresează şi aici e şansa ei, aşa că pentru asta, mă gândesc să mă mut la Oradea. Şi eu, şi soţia mea suntem în stare să renunţăm la orice pentru fetiţa noastră. Aici, la Oradea, centrul fiind privat, ajungem la cheltuieli de circa 1.000 de euro pe tratament, cu tot cu transport şi cazare. Acum, Andreea e acasă, la Brăila. Dar nu stă: continuăm să facem cu ea recuperare în particular, iar şedinţele ne costă circa 800 de lei pe lună. Sunt cheltuieli mari, iar noi nu mai putem să le facem faţă singuri. Avem nevoie de bani pentru recuperarea fetiţei noastre. De aceea, vă rog din suflet, vă implor, ajutaţi-o pe Andreea şi acordaţi-i şansa la o viaţă normală.

Alexandru Cătălin Preda, Brăila

Unde se pot face donaţii
Puteţi dona bani în contul în lei RO88RNCB0464017285390001 deschis la BCR pe numele Preda Rodica Anca

 
 

Urmărește-ne pe Google News