Previne îmbătrânirea

Un atu suplimentar al produselor și tratamentelor cosmetice bazate pe producția stupului îl reprezintă faptul că ele previn și încetinesc procesul de îmbătrânire și au efect benefic asupra psihicului și sufletului.

Tratează toate tipurile de ten

Tratamentele apicole se adresează tuturor tipurilor de ten, indiferent de vârstă, și se bazează pe produse apicole în stare brută, precum mierea, polenul, lăptișorul de matcă, propolisul și pe diferite combinații între acestea, la care se adaugă extractele naturale de plante și flori, uleiuri și alge.

Propolisul tratează tenul gras, polenul revigorează pielea

Specialiștii subliniază faptul că, de exemplu, lăptișorul de matcă folosit în tratamentele periodice lunare reușește să normalizeze gradul de hidratare a unui ten uscat, dezhidratat; propolisul are un efect benefic asupra tenului gras, ameliorând secreția excesivă de sebum; iar polenul utilizat la tenul cu accente de îmbătrânire (riduri, tonus diminuat, culoare modificată) produce o revigorare a țesutului – riduri estompate, fermitate crescută și luminozitate.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News